18 sesizări de posibile contravenții sau infracțiuni ce au legătură cu procesul electoral, înregistrate până la prânz

18 sesizări de posibile contravenții sau infracțiuni ce au legătură cu procesul electoral, înregistrate până la prânz
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat că, de la deschiderea secţiilor de votare şi până la ora 12:00, din totalul sesizărilor de posibile contravenții sau infracțiuni ce au legătură cu procesul electoral, 11 au fost semnalate în mediul urban.

"De la deschiderea secțiilor de votare și până la această oră, la nivel național, au fost înregistrate 18 sesizări de posibile contravenții sau infracțiuni care au legătură cu procesul electoral. Efectivele MAI verifică cu operativitate orice sesizare primită pentru a stabili dacă aspectele semnalate se confirmă sau nu.

Cele mai multe sesizări, respectiv 11, au fost semnalate în mediul urban. Până la acest moment sunt în curs de cercetare patru situații privind săvârșirea unor posibile infracțiuni", a menționat Monica Dajbog, reprezentantul MAI, cu prilejul unei declarații de presă, relatează Agerpres.

Ea a adăugat că nu au fost înregistrate incidente majore care să afecteze ordinea publică sau desfășurarea în bune condiții a procesului electoral.

 

Comenteaza