Ar fi utilă României reintroducerea pedepsei cu moartea?
- Scris de Valentin Malaescu
- 30 Apr 2015, 19:21
- Politica
- Ascultă știrea

Odată cu formarea statului român modern, pedeapsa cu moartea a fost prevăzută doar în Codul Militar, fiind aplicată doar pentru crime executate în timp de război. De această prevedere au abuzat autorităţile comuniste, care au calificat drept criminali de război toţi oponenţii şi adversarii politici. Pedeapsa capitală a figurat în Codul Penal şi în epoca Ceauşescu, eligibile pentru pedeapsa supremă fiind, printre altele, omorul deosebit de grav, trădarea şi infracţiunile economice. Pare surprinzător, dar în anii `80 s-au dat şi au fost executate 19 sancţiuni cu pedeapsa capitală pentru infracţiuni economice, în special pentru delapidare. De regulă cazurile erau mediatizate în organul principal de presă al PCR, ziarul Scînteia. De altfel, unul dintre capetele de acuzare pentru care soţii Ceauşescu au fost condamnaţi la moarte a fost subminarea economiei naţionale.
La scurt timp după aceea, pedeapsa capitală a fost abolită în România, iar, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, o eventuală reintroducere a ei a devenit imposibilă, deoarece legislaţia europeană o interzice explicit. Cu toate acestea,premierul Ungariei, Orban Viktor, nu a avut nici o ezitare să mai sfideze odată normele comunitare vorbin d despre necesitatea unei discuţii privind o evcen tuală reintroducere a pedepsei cu moartea în codul penal maghiar. „Trebuie să le fie clar infractorilor că Ungaria va folosi toate mijloacele pentru a-şi proteja cetăţenii", a afirmat Orban, potrivit Mediafax. Pentru politicienii români, însă, un asemenea subiect nici nu ar merita luat în discuţie.
„Din punctul meu de vedere, democraţia a făcut părea mulţi paşi înainte în România ca să putem face o greşeală atât de mare", a fost extrem de categoric co-poreşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară.
Membru al Parlamentului European, omologul său din partea vechiului PDL, Daniel Buda, a fost mai explicit. „Cred că simpla discutare a acestui subiect, în contextul recentei dezbateri din Parlamentul European legată de execuţia celor opt persoane în Indonezia, dăunează foarte mult Uniunii Europene. Viktor Orban ne-a obişnuit de multă vreme cu excesele sale, dar nu cred că şi le va mai permite multă vreme pentru că Ungaria nu e singură pe Pământ, e parte a unei organizaţii din care, dacă va continua să îi ignore regulile, ar putea fi exclusă", a afirmat Buda.
Liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan, e, la rândul său, tranşant. „N-am ce comenta, pentru că subiectul mi se pare neserios. Suntem, totuşi, în anul 2015, n-am cum să fiu de acord cu o asemenea idee", a spus Lăpuşan.
Nici preşedintele UDMR Cluj, deputatul Mate Andras Levente, nu agreează o asemenea idee. „Pe de o parte, nu permite legislaţia UE, iar pe de altă parte, chiar dacă cineva greşeşte, comite chiar păcatul capital, ia o viaţă, nu mai putem aplica legea Talionului - dinte pentru dinte", a apreciat Mate.
În acest moment, pedeapsa capitală mai este prezentă în legislaţia a 46 de state, printre care mai puteri economice precum SUA, Japonia sau China. O singură ţară din Europa mai păstrează pedeapsa cu Moartea, Belarus, stat care reprezintă, totodată, ultima dictatură din Europa. Există şi un român care îşi aşteaptă execuţia, condamnat la moarte în Malaezia, tot pentru trafic de droguri ca şi cei opt împuşcaţi zilele trecute în Indonezia.