Fuziunea prin contopire a PNL cu PDL, amânată pentru luna octombrie

Fuziunea prin contopire a PNL cu PDL, amânată pentru luna octombrie
Tribunalul Bucureşti a decis în cursul zilei de luni amânarea procesului de fuziune prin contopire a PNL şi PDL.

Contopirea PNL cu PDL a fost amânată pentru 1 octombrie, astfel încât instanţa să judece mai întâi fuziunea prin contopire a PDL cu Partidul Forţa Civică.

Avocaţii au depus la dosar dovada că a fost achitată taxa de timbru, dar şi dovada faptului că a fost publicat anunţul cu privire la contopirea celor două partide, într-un ziar central de mare tiraj.

Tribunalul Bucureşti ar fi trebuit să judece luni fuziunea prin contopire a PNL cu PDL, după ce la primul termen de judecată nu au fost citate parţile în mod corespunzător. Instanţa a decis, la termenul din 7 august, amânarea discuţiilor până la 8 septembrie, după ce la apelul nominal făcut în sala de judecată nu a răspuns atunci niciuna dintre părţi, scrie Mediafax.

PDL şi PNL au depus în 5 august, la Tribunalul Bucureşti, documentele pentru fuziunea prin contopire.

Reprezentanţii PDL şi ai PNL au aprobat în 26 iulie, în unanimitate, într-un congres comun, protocolul de fuziune prin contopire şi statutul noului partid.

Protocolul de fuziune dintre PNL şi PDL fusese adoptat şi separat de reprezentanţii PNL, respectiv ai PDL.

 

Comenteaza
Maintained by Burz Agency , a Burzcast company .