Foto Noi sisteme inteligente pentru colectarea selectivă a deșeurilor, în Cluj-Napoca / Lista locațiilor

Pentru a încuraja colectarea selectivă, Primăria municipiului Cluj-Napoca a amplasat în diverse locații din oraș încă 33 unități inteligente pentru colectarea separată a deșeurilor de hârtie/carton, plastic și a deșeurilor stradale reziduale. În total, prin proiectul „Instalarea sistemelor inteligente de colectare a deșeurilor stradale” în Cluj-Napoca au fost amplasate 75 de astfel de unități.

Unitățile inteligente de colectare a deșeurilor sunt echipate cu:

- panouri solare pentru asigurarea independenței energetice;
- compactoare alimentate cu energie furnizată de panourile solare (care asigură mărirea cantității de deșeuri stocate);
- sistem GSM wireless pentru transmiterea datelor (sistemul GSM indică în timp real unitatea care trebuie golită, crescând astfel eficiența activității de colectare a deșeurilor).
Cele 33 unități inteligente nou amplasate sunt grupate câte trei (o unitate pentru colectarea deșeurilor de hârtie/carton, o unitate pentru deșeuri de plastic și o unitate pentru deșeuri reziduale), alcătuind astfel 11 sisteme inteligente pentru colectarea selectivă a deșeurilor stradale.

Amplasamentele noilor unități:

- Piața Ștefan cel Mare, stația Operă Centru
- Strada Alexandru Vaida Voievod în stația CTP de pe partea cu Iulius Mall (stația Iulius Mall Est)
- Strada Unirii nr 23, în stația de autobuz (stația Snagov N)
- Strada C-tin Brâncuși (intersecție cu str. Septimiu Albini) în stația de autobuz (stația Mălinului Est)
- Strada Bună ziua, în stația din vecinătatea Lidl (stația Trifoiului Nord)
- Bulevardul 21 Decembrie, nr 41 în stația de autobuz vis a vis de Regională CFR (stația Constanța)
- Strada 21 Decembrie în stația autobuz vis a vis de Piața Mărăști (stația Crinului)
- Piața 1 Mai (zona Clujana) în stația CTP Mărăști
- Strada Aurel Vlaicu intersecție cu strada Siretului Mărăști
- Strada Primăverii în Stația CTP Minerva Mănăștur
- Strada Observatorului Stația Zorilor

Comenteaza