Noi drumuri județene din Cluj intră în reparații. LISTA completă

Noi drumuri județene din Cluj intră în reparații. LISTA completă

Consiliul Județean Cluj a încheiat 20 de noi de contracte de execuție în baza "Programului privind lucrări și servicii de întreținere și reparații a drumurilor județene în anul 2026".

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Cele 20 de contracte încheiate vizează 17 drumuri sau sectoare de drumuri județene, în lungime însumată de 357,864 kilometri.

După cum am demonstrat deja, urmărim în permanență îmbunătățirea calității infrastructurii rutiere. Tocmai de aceea, până în acest moment am încheiat deja 33 de contracte de lucrări de întreținere, pentru peste 457 de km de drumuri județene, iar în perioada imediat următoare vom încheia altele noi”, a afirmat liderul CJ Cluj, Alin Tișe.

Operațiunile vor consta în lucrări de întreținere a platformei drumului, de asigurare a scurgerii apelor și a esteticii rutiere precum și lucrări de așternere de covor asfaltic pe sectoare, acolo unde situația o impune, sau de realizare de accese la proprietăți.

Contractele recent încheiate vizează următoarele drumuri județene:

DJ 107N Băișoara – Valea Ierii – Mănăstirea Muntele Rece, de la km 0+000 la km 21+000;
DJ 151C limită cu județul Mureș – Tritenii de Jos – DJ 150, de la km 12+500 la km 22+728;
DJ 109B Cornești – Oșorhel, de la km 17+100 la km 29+830;
DJ 182F (DN 17) Mănășturel – Valea Gârbăului – Gârbăul Dejului – Rugășești, de la km 0+000 la km 9+980;
DJ 109B Cornești – Tiocu de Jos, realizarea de accese la proprietățile situate între km 17+000 și km 19+930;
DJ 109A (DJ 108B) – Ciubanca – limită cu județul Sălaj, de la km 48+500 la km 57+250;
DJ 108B limită cu județul Sălaj – Bobâlna – Șomcutu Mic, de la km 21+200 la km 44+041;
DJ 109E Dej – Vad – limită cu județul Sălaj, de la km 1+710 la km 17+000;
DJ 161 (DN 1C)  – Dăbâca – Panticeu, de la km 17+000 la km 41+100;
DJ 109D (DJ 109C) Sic – Coasta – Vișea – Jucu de Sus, de la km 0+000 la km 32+210;
DJ 161G (DN 16) – Căianu, realizarea de accese la proprietățile situate între km 19+500 la km 21+200;
DJ 161D Nireș, realizarea de accese la proprietățile situate între km 10+000 la km 39+300;
DJ 172F Sânmărghita – Valea Luncii, de la km 1+400 la km 23+340;
DJ 150 Viișoara – Frata – Mociu, de la km 0+600 la km 40+300;
DJ 107R Filea de Jos – Filea de Sus, de la km 21+350 la km 28+650;
DJ 107R Băișoara – Stațiunea Muntele Băișorii, de la km 28+650 la 51+000;
DJ 161B Bogata – Călărași – Câmpia Turzii, de la km 28+817 la km 48+481;
DJ 161B Turda – Ploscoș, de la km 11+787 la km 25+041;
DJ 109C Gherla – Țaga – Geaca – Cămărașu, de la km 2+215 la km 17+600 și de la km 25+481 la km 39+293;
DJ 161C Iclod – Aluniș, de la km 0+000 la km 14+000.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .