Video Vacanţă de Sfânta Maria cu MORŢI şi BĂTĂI pe litoralul Mării Negre / Salvamar: "Lumea nu înțelege nimic. Este crâncen!"

Vacanţă de Sfânta Maria cu MORŢI şi BĂTĂI pe litoralul Mării Negre / Salvamar: "Lumea nu înțelege nimic. Este crâncen!"
| Foto: libertatea.ro

Pe plaja din Eforie Nord salvamarii au fost atacați de un grup de turiști furioși, nemulțumiți de interdicția de a intra în apă, aceasta chiar dacă în vacanţa de Sfânta Maria mai mulţi oameni au murit înecaţi. 

A fost bătaie în toată regulă între salvamarii și câțiva turiști. Mai mulți turiști din Eforie Nord s-au luat la bătaie cu salvamarii, nemulțumiți că nu sunt lăsați să intre în mare. V\ntul a bătut cu putere la malul Mării Negre şi a fost pericol de înec, transmite ziuadeconstanta.ro

De fapt marți a fost cod galben de vânt pe litoral, iar scăldatul a fost complet interzis. Patru oameni au murit ieri înecați, în Mamaia, încercând să salveze câțiva copii cu colaci de înot, care au fost trași de curenții puternici, în largul mării.

Scandalul din Eforie Nord a început după ce un turist a aruncat cu o piatră într-un salvamar aflat pe skijet și apoi totul a escaladat rapid. În conflict au intervenit și alți bărbați de pe plajă, iubitele acestora, dar și colegii salvamarului veniți în ajutorul său. S-au împărțit fără zgârcenie pumni și picioare, iar unii au continuat să se bată în mare, ca într-un ring de lupte. Polițiștii cercetează acum incidentul.

Salvamarii din două stațiuni, Neptun și Eforie, atrag atenția că turiștii nu respectă steagul roșu arborat pe plajă și ignoră orice sfat, aventurându-se în mare, inclusiv atunci când sunt valuri foarte mari. „Lumea nu înțelege nimic, oamenii mor înecați. Este crâncen!

Părinții stau pe șezlonguri cu telefoane și tablete, iar copiii se aruncă în valuri cu colace și alte mijloace plutitoare foarte periculoase. Ai noștri turiști nu respectă, n-au nici cel mai elementar bun simț să respecte regula de aur: când e pericol nu te duci să te îneci”, a spus șeful salvamarilor din Eforie, la Digi24.

„Populația va trebui să înțeleagă că cei care îi sfătuiesc nu au niciun interes să le strice vacanța, ci să-i păstreze în siguranță și să le salveze viața. Salvamarul, când ridică steagul roșu, el previne aceste situații. Dacă nu sunt ascultați înseamnă că fiecare intră pe propria răspundere”, a transmis şi şeful DSU, Raed Arafat.

VIAȚA ARE PRIORITATE!

Pentru a evita astfel de tragedii, facem un apel la cetățeni să respecte câteva reguli simple:
- frecventați doar locurile special amenajate pentru înot;
- respectați întotdeauna recomandările salvamarului/administratorului locului de agrement, mai ales semnificația steagurilor arborate la foișoarele salvamarilor;
- nu realizaţi acte de teribilism prin plonjarea de pe stabilopozi, platforme, poduri sau alte elemente de construcţii;
- nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare;
- nu lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi în apă sau în proximitatea apei, nici măcar în piscinele achiziţionate special pentru cei mici;
În cazul în care semnalați persoane care au nevoie de ajutor ori situații în care viața este pusă în pericol, sunați imediat la numărul unic de urgență 112, transmite ISU Constanţa. 

Saccţiunile pe care le riscă cei care nu ascultă de indicaţiile salvamarilor sunt cuprinse între 500 şi 1.000 de lei, totuşi se pare că sunt prea mici pentru a-i ţine pe români departe de marea agitată. 

Comenteaza