Oficial CE: Avem încredere că autorităţile române vor cerceta plângerile primite din diaspora

Oficial CE: Avem încredere că autorităţile române vor cerceta plângerile primite din diaspora
CE are încredere că autorităţile române vor cerceta plângerile primite din diaspora după votul de duminică, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt Margaritis Schinas, precizând că organizarea de alegeri libere şi corecte reprezintă o componentă indispensabilă a valorilor democratice ale UE.

Întrebat de problemele cu care s-au confruntat românii din străinătate, purtătorul de cuvânt al CE, Margaritis Schinas, a declarat că alegerile reprezintă responsabilitatea statelor membre, dar a subliniat că "oganizarea de alegeri libere şi corecte reprezintă o componentă indispensabilă a valorilor democratice care stau la baza UE".

"Avem încredere că autorităţile române îşi vor face treaba şi vor cerceta numeroasele plângeri primite de la secţiile de vot unde diaspora română ar fi trebuit să voteze ieri (duminică -n.r.)", a precizat Schinas, pentru Mediafax.

"Înţelegem că mulţi au votat, dar mulţi nu. Sperăm că autorităţile române vor clarifica această situaţie", a mai spus purtătorul de cuvânt al CE.

 

Comenteaza