Detalii cutremurătoare ies la iveală, în cazul preotului Calistrat. Mărturia unui călugăr care face dezvăluiri de la altar

Detalii cutremurătoare ies la iveală, în cazul preotului Calistrat. Mărturia unui călugăr care face dezvăluiri de la altar

Detalii cutremurătoare au ieșit la iveală în cazul preotului Calistrat Chifan care a fost acuzat că a lovit două enoriașe.

Un călugăr a dezvăluit ce se întâmpla chiar în altar. Gheorghe Carcea, un călugăr din Iași cunoscut cu numele Gherasim, a declarat că a fost și el lovit de preotul Calistrat Chifan la Mănăstirea Vlădiceni. Într-unul dintre incidente, a fost lovit chiar când era în altar, după ce el a făcut o observație.

Conform declarațiilor călugărului, a fost paracliser la Mănăstirea Vlădiceni, în perioada 2016 – 2020, dar a plecat de acolo din cauza conflictelor pe care le-a avut cu preotul Calistrat Chifan, care a avut un comportament violent față de el.

„Ce mi s-a întâmplat la Mănăstirea Vlădiceni nu mi s-a întâmplat nicăieri. Loviturile pe care le-am avut… Zdrobitoare de la părintele Calistrat. Într-o zi, în 2018, vin în sfântul altar, la Paraclisul Sfântului Ilie în cadrul Mânăstirii Vlădiceni.

Intru în altar şi acolo era mâncare foarte multă şi le spun unora dintre vieţuitori, ieromonahilor Calistrat şi Haralambie, să ia mâncarea de acolo, că dacă o lasă mai mult de o oră, două, miroase totul a mâncare şi se vor strânge fel de fel acolo. Sfântul altar este un jertfelnic a lui Dumnezeu totuşi”, a povestit călugărul Gherasim, conform ziaruldeiasi.ro.

După ce li s-ar fi adresat celorlalţi doi, care nu erau în altar, călugărul susţine că preotul Calistrat Chifan l-a trimis pe preotul Haralambie în altar după el, unde a fost lovit în zona capului „cu o lovitură zdrobitoare”.

Un alt astfel de incident ar fi avut loc în curtea Mănăstirii Vlădiceni. Călugărul susține că preotul Calistrat Chifan l-a lovit cu pumnul în cap.

„Preotul Calistrat se dă jos din maşină, fuge prin faţa maşinii şi mă loveşte cu pumnul în cap, de am venit jos până cu capul de toneta care este a paznicului de la poarta mănăstirii Vlădiceni”, a mai povestit călugărul.

Un alt incident violent ar fi avut loc pe platoul din fața Mănăstirii Vlădiceni, tot acolo unde preotul Calistrat Chifan a fost filmat lovind o enoriașă.

„Pe alee, când mergeam spre stăreţie, s-a întors şi m-a lovit peste cap, o lovitură foarte zdrobitoare, am venit jos de nu am ştiut ce este cu mine, mi-a rupt sprânceana că am venit şi peste bordură şi trandafirii de acolo. M-am ridicat şi m-am dus la spital, apoi părintele Arsenie stătea şi nu spunea absolut nimic. În clipa aceea i-am spus că merg la Înaltpreasfinţit şi îi spun”, a spus călugărul Gherasim, potrivit impact.ro.

Comenteaza