Castelul uriaşilor de pe meleagul ţipţerilor

O vizită la Spišsky Hrad, unul dintre cele mai mari castele din lume, mândria ţinutului Zips.

Spisský Hrad sau Castelul Spis este unul dintre cele mai mari din lume, fiind situat pe locurile fruntaşe în toate topurile de acest gen. Castelul a fost sute de ani centrul administrativ al regiunii Zips (Spis, în slovacă, Sepes în maghiară). Aceasta a fost o enclavă de locuitori germani pe teritoriul Ungariei medevale, înconjurată de slovaci şi unguri, într-o bună măsură asemănătoare cu zona săsească din România.

Câteva sute de localnici germani din zona Zips au fost colonizaţi la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui următor în Maramureş şi Bucovina. Românii le-au zis acestor nemţi „ţipţeri", de la termenul „zipser", adică locuitor din comitatul Zips. O mică populaţie de ţipţeri, mai trăieşte şi astăzi în Vişeu de Sus.

Castelul Spis este mândria ţinutului ţipţerilor, care, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, au părăsit ţinutul natal, pentru a se stabili în Germania, într-un mod asemănător cu cel al saşilor bistriţeni. Acum, regiunea Spis nici măcar nu mai există ca entitate administrativă, dar continuă să denumească una dintre cele 21 de regiuni turistice ale Slovaciei.

Cu o suprafaţă de 49.485 de metri pătraţi, cetatea-castel face o primă impresie formidabilă. Zidurile albe se ridică ciclopice, pe un deal care domină o întinsă şi mănoasă câmpie. Nu e greu de ghicit de ce aici şi-au ales comiţii Zipsului locul de comandă - dealul domină net toată regiunea, cât vezi cu ochii, de jur împrejur. Orice armată care s-ar fi hazardat să asedieze castelul ar fi fost văzută de la mare distanţă.

Acum, castelul, inclus în Patrimoniul UNESCO este asediat doar de armata turiştilor, slovaci majoritari, dar şi polonezi, maghiari sau germani. Fortificaţia adăposteşte un mic muzeu de istorie a zonei şi o bucătărie medievală reconstituită. Un restaurant cu o terasă plăcută, amplasat chiar lângă intrare, completează oferta turistică.

Punctul forte al vizitei este ascensiunea în turnul rotund, care ţâşneşte chiar din mijlocul arabescului de ziduri pe care îl descrie castelul. Panorama de pe platforma turnului este ameţitoare. Din trei părţi, castelul este înconjurat de câmpuri lucrate îngrijit, împărţite în forme rectangulare, pe care şoselele fac slalom în toate direcţiile. În a patra parte, la poalele castelului, se află orăşelul Spisské Podhradie, o comunitate care a trăit, la propriu şi la figurat, în umbra castelului. O perioadă localnicii au furnizat castelului resursele umane necesare bunei funcţionari administrative, iar acum câştigă de pe urma exploatării turistice. La marginea oraşului opusă castelului, se află Capitlul Spis, centrul ecleziastic al ţipţerilor, unde se afla biserica şi reşedinţa episcopală. În prelungirea acestora s-a format o stradă cu clădiri baroce elegante. Întreg ansamblul ecleziastic, o micuţă localitate în sine, este înconjurat de ziduri. Şi acest ansamblu este inclus în Patrimoniul UNESCO, dar este mult mai puţin vizitat decât castelul.

Despre castel se ştie că era deja construit în secolul al XII-lea, pe locul unui vechi fortăreţe celtice, şi, mai apoi, slave. În prima jumătate a secolul al XII-lea i-a fost contruită o centură de ziduri, care l-a făcut de necucerit pentru tătari în timpul invaziei din 1241.

În acelaşi secol, fortificaţiile au fost încă o dată întărite şi extinse, cu ajutorul unor pietrari italieni, care lucrau şi la ridicarea Capitlului. Turnul locuinţă, acum gotic, şi palatul (încăperile de locuit) romanic au fost ridicate în această epocă. Toate aceste monumente de află în curtea din zona cea mai înaltă. În timpul domniei lui Ludovic cel Mare, în secolul al XIV-lea, castelul a mai primit o curte, cea centrală, iar la jumătatea secolul al XV-lea a fost ridicată şi curtea de jos.

Spre deosebirile de cetăţile săseşti de la noi, cum sunt Saschiz, Râşnov sau Slimnic, care erau folosite şi îngrijite de comunităţile din jur, Castelul Spis a fost o reşedinţă feudală, a nobililor care stăpâneau ţinutul. În perioada tulbure de după înfrângerea Ungariei la Mohács, în 1526, un magnat din familia care stăpânea Spišský Hrad, Ioan Zápolya, născut chiar în castel, s-a ridicat ca pretendent la tronul Ungariei. Deşi nu a reuşit să se impună pe tron, fiul său, Ioan Sigismund, a devenit primul principe al Transilvaniei independente. Văduva lui Ioan Zápolya, Regina Isabella, a renunţat să pretinde coroană pentru fiul său abia în 1551, când în Biserica Sfântul Mihail din Cluj a predat însemnele regalităţii către trimişii împăratului Ferdinand de Habsburg. Atât soţia cât şi fiul lui Zápolya sunt înmormântaţi în catedrala catolică de la Alba Iulia. Revenind la Castelul Spis, acesta a ajuns în secolul al XVI-lea în mâinile familie Thurzo, iar din 1636 şi până în 1945 a fost în proprietatea familiei Csaky.

La castel se ajunge uşor din Kosice, după o oră de condus, pe un drum pitoresc prin Carpaţii Slovaciei.