”Vă mulțumim din suflet!” / Mobilizare exemplară a comunității din Cluj: Bărbatul dispărut de 4 zile ar fi fost găsit de echipele de câini de căutare și salvare
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 07:24
- Eveniment
- Ascultă știrea
Comunitatea din Cluj s-a unit exemplar pentru a găsi un bărbat de 35 de ani din Cluj-Napoca, dat dispărut după ce a plecat voluntar de acasă în 25 iulie. Acesta a fost găsit miercuri, 29 iulie.
Bărbatul care fusese dat dispărut de patru zile a fost găsit într-o zonă cu vegetație deasă, la aproximativ 1,5 kilometri de localitatea Ugruțiu, comuna Dragu, județul Sălaj, mai exact pe un câmp din extravilanul localității.
Pe grupul de Facebook care fusese special creat de familia lui Ionuț pentru a mobiliza comunitatea clujeană să îl caute, a apărut informația că de fapt localitatea unde a fost găsit era satul în care a copilărit, iar cele care au avut succes în desfășurarea uriașă de forțe au fost echipele de câini specializați, care l-ar fi găsit.
Familia clujeanului a transmis pe grupul de Facebook Să-l găsim pe Lehenea Ionuț Dorin un mesaj de mulțumire tuturor celor care au contribuit la găsirea clujeanului. ”Vă anunțăm cu bucurie că Ionuț Lehenea a fost găsit și este în siguranță. Vă mulțumim din suflet tuturor celor care ați distribuit anunțul, v-ați implicat și ne-ați fost alături în aceste momente dificile. Sprijinul vostru a însemnat enorm pentru familia noastră. Vă rugăm să nu mai distribuiți anunțul de dispariție. Încă o dată, vă mulțumim tuturor”.
Pentru găsirea clujeanului, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Cluj au colaborat cu polițiștii din cadrul IPJ Sălaj – Serviciul de Investigații Criminale și Secția 5 Poliție Rurală Hida, jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj și pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj. La operațiunile de căutare au participat și voluntari din cadrul unor asociații specializate, alături de mai multe echipe canine de căutare și salvare, a transmis și IPJ Cluj.











