Mesajul căpitanului. Ce spune Camora despre colegii care și-au depus memorii
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 14:09
- Sport
- Ascultă știrea
Experimentatul jucător al CFR-ului a vorbit despre situația din cadrul clubului din Gruia.
Marcator al ultimului gol în victoria categorică obținută în fața celor de la FC Voluntari, scor 5-0, Mario Camora a oferit la finalul partidei opinia sa în legătură cu momentele complicate pe care le traversează clubul.
Căpitanul a vorbit inclusiv despre colegii săi care au depus memorii la FRF pentru recuperarea unor salarii și bonusuri și nu îi condamnă pe cei în cauză.
"Relația între jucători e foarte bună, echipa s-a luptat. E un moment greu, eu am trecut prin asta, poate și mai grav. Așteptăm ca să se rezolve problema și să avem liniște, pentru ca jucătorii să se concentreze la fotbal, altfel, va fi foarte greu.
Nu avem cum să ne supărăm pe alți jucători care au depus memorii, au și ei familii. Eu, personal, nu m-am supărat, fiecare știe de viața lui personală", a spus Camora, conform Digisport.











