Turda bate Clujul la turism: proiecte de 30 de milioane de euro
- Scris de Calin Poenaru
- 27 Iun 2014, 18:40
- Life
- Ascultă știrea

“Inaugurarea centrului spa este un moment fericit pe care îl așteptăm de șapte ani, atunci când am decis demararea progamului de dezvoltare a turismului. Obiectivul nostru principal este, însă, ca pe primul plan să fie tratamentul balnear, care să atragă venituri constante, și abia apoi turismul de recreere sau de vizitare. Trebuie să găsim o clientelă stabilă și statornică. Salina poate fi autorizată pentru tratamentul balnear dacă, în afara curei cu aerosoli, pentru căile respiratorii, vom avea și cel puțin alte proceduri, pentru a putea crea o ofertă completă pe care să o promovăm la nivel național și internațional”, afirmă primarul Tudor Ștefănie.
Președintele societății publice Turda Salina Durgău (TSD), Cristian Matei, recunoaşte că proiectul complexului spa a avut dificultăţi. “Achiziţia de aparatură, de 160.000 de euro, se va face în următoarele luni deoarece este nevoie de organizarea de achiziţii prin licitaţii. Avem speranţa că vom salva 50-60.000 de euro din bugetul local prin includerea acestora în cadrul unui program din fonduri europene. Când am preluat această societate, în decembrie, am constatat un blocaj care dura de opt luni, din cauza unor defecţiuni de construcţie pe care le-am avut şi în cazul ştrandului şi care ne-au determinat să acţionăm în instanţă firmele executante”, a menţionat Matei.
Administratorul antreprenorului general, societatea ACSA, susţine că proiectul a fost unul dificil, deoarece conformaţia clădirii nu permitea accesul cu utilaje moderne, ci doar lucrări manuale. “Dacă aveam un spaţiu mai mare, puteam să creăm un spa cum puţine există în Europa sau în SUA, dar şi aşa a ieşit ceva extraordinar, în condiţiile date. Am considerat că trebuie să dam mai mult acestui oraş şi de aceea am decis să mutăm sediul societăţii de la Câmpia Turzii la Turda”, a spus Gheorghe Magda.
Deputatul Mircea Irimie a constatat că pe cântar are 140 kg, iar prin abonarea la acest spa speră să ajungă la 120 kg până pe 1 septembrie. “Acest centru spa este perla coroanei care e Salina Turda. Un proiect integrat de turism trebuie să includă şi mănăstirile din zonă, şi grădina zoologică”, declară parlamentarul turdean.
Transformarea fostelor băi comunale ale municipiului în complex spa a presupus o investiţie de 9,9 milioane de lei, printr-un credit accesat de primărie de la CEC Bank, a menţionat Vasile Tot, director general al TSD. Iniţiativa a pornit de la adeziunile a 10.000 de turdeni. Instalarea şi punerea în funcţiune a aparaturii de tratament va necesita trei luni, baza de tratament fiind total utilizabilă abia din toamnă. Complexul cuprinde o piscină cu apă dulce, hidromasaj, saună umedă, saună uscată, bazin cu săruri, sală de fitness şi sală de masaj.
Finalizarea lucrărilor la hotelul Potaissa, în incinta căruia se află complexul balnear, este preconizată pentru sfârşitul acestui an, în funcţie de fondurile care vor putea fi alocate pentru o investiţie estimată la câteva milioane de euro. Cel mai ambiţios proiect este cel de creare a unui complex turistic şi de tratament în zona Salinei Turda, cu hotel, bază ultramodernă, teren de golf, o investiție de 22 de milioane de euro, care ar putea fi materializată prin asocierea cu un investitor privat.