Video Stațiune din Ardeal, revenire în forță! Locul cu ape vindecătoare în care se trata Regele Carol al II-lea. Are bazine cu apă termală, sărată și pentru înot

Stațiune din Ardeal, revenire în forță! Locul cu ape vindecătoare în care se trata Regele Carol al II-lea. Are bazine cu apă termală, sărată și pentru înot
| Foto: Facebook

Apele termale minerale de aici sunt cunoscute de sute de ani pentru efectele lor terapeutice. La începutul secolului al XX-lea, regele Carol al II-lea călătorea adesea de la castelul său din Săvârșin pentru a se trata cu apele vindecătoare din micuța stațiune, pe un drum care astăzi poartă numele de „Drumul Regelui”.

Complexul Vața Băi, care a devenit în această vară noua perlă turistică din Ardeal, cu un bazin semi-olimpic, două bazine cu apă termală și un bazin cu apa sărată.

„Investiție majoră în turismul hunedorean; Complexul BALNEO TERMAL VAȚA BĂI! Vața Băi este din nou în circuitul turistic sub o formă extinsă și îmbunătățită!

Complexul Vața Băi găzduiește în incintă 3 hoteluri, 2 restaurante, un bar cu terasă, ștrand, centru de sănătate, mai multe terenuri de sport, toate integrate într-un frumos parc dendrologic vechi de peste 100 de ani.

Noutatea adusă este faptul că, alături de bazinul semi-olimpic, în incinta ștrandului au fost realizate încă două bazine cu apă termală și un bazin cu apa sărată. De asemenea, pentru relaxare ștrandul pune la dispoziție un bazin cu hidromasaj și șezlonguri.

Alte facilități: saună uscată, Bar & Grill, terasă, sală de mese cu aer condiționat, teren de volei, ping-pong, teren de fotbal, loc de joacă pentru copii, șezlonguri, dușuri, cabine de schimb și vestiare”, se arată într-o prezentare a celor de la Discover Hunedoara.

Vața de Jos este atestată istoric sub denumirea de Wattya încă din anul 1439, într-un act al regelui Albert. Acesta dăruiește ținutul despotului sârb Gheorghe Brancovici, în semn de recunoștință pentru sprijinul acordat în luptele cu turcii.

„Apele termale minerale de aici sunt cunoscute de sute de ani pentru efectele lor terapeutice. La începutul secolului al XX-lea, regele Carol al II-lea călătorea adesea de la castelul său din Săvârșin pentru a se trata cu apă de la Vața, pe un drum care astăzi poartă numele de „Drumul Regelui”.
Complexul Vața Băi este situat în depresiunea Zarandului, pe valea Crișului Alb, într-o zonă cu dealuri înalte și ape vindecătoare. Basmele românești vorbesc adesea despre această apă ca elixir al sănatății, frumuseții și tinereții. Apele termale de la Vața Băi sunt bogate în calciu, sulf, sodiu și magneziu, și sunt recunoscute de sute de ani pentru efectele lor terapeutice”, se arată în descrierea complexului.

Comenteaza