Simt clujenii criza financiară? Vezi unde merg în vacanţă şi câţi bani cheltuiesc
- Scris de Adnana Mocian
- 12 Iun 2014, 17:33
- Life
- Ascultă știrea

A început vara și, pe căldura de afară, e firesc ca gândurile clujenilor să zboare spre vacanță. Agenţiile de turism din Cluj sunt destinația tot mai multor persoane care doresc să-şi petreacă concediul în alte părţi ale lumii. Vorbim de anotimpul cel mai călduros, aşa că, bineînţeles, toată lumea caută să îşi rezerve un loc pe şezlongurile de pe plajele însorite ale lumii. Preferinţele clujenilor nu se rezumă doar la Europa, spun tour operatorii, ci se extind până pe meleagurile Asiei şi Americii de Sud.
Agenţii de turism de la Z Tour subliniază că oamenii sunt foarte deschişi spre destinaţii cât mai îndepărtate, printre preferinţe aflându-se locaţiile asiatice Bali, Singapore şi Thailanda, Abu Dhabi şi Dubai în Orientul Mijlociu, dar şi spre continentul Americii, în Bahamas şi Republica Dominicană. Pentru astfel de destinaţii exotice, clujenii sunt dispuşi să scoată din buzunar între 1.000 şi 2.000 euro de persoană, cele mai multe plecări fiind în luna septembrie.
Din Europa, printre destinaţiile favorite sunt insula Creta, din Grecia şi Costa Brava, din Spania. Preţurile sunt ceva mai accesibile pentru această zonă, începând de la 500 euro de persoană.
Cei care au apelat la Alis Holidays au avut o preferinţă pentru Marea Egee, alegând să se relaxeze pe plajele din Grecia şi Turcia. Mulţi clujeni au optat şi pentru Bulgaria. Preţurile sunt pentru toate buzunarele, media fiind de 500 de euro, dar în funcţie de cerinţele clientului, pot ajunge şi la 1.000 de euro. Clujenii nu ratează nicio ocazie să scoată mai puţin din buzunar, aşa că ofertele last minute de 299 euro se epuizează cât ai clipi.
"Pentru destinaţiile cele mai căutate, Grecia, Turcia şi Bulgaria, cele mai aglomerate luni sunt iulie şi august. Cele mai multe bilete sunt cumpărate de familii care aleg să meargă în vacanţă cu copiii, şi de către cupluri, în special de cei proaspăt căsătoriţi care aleg aceste destinaţii pentru luna de miere şi majoritatea optează pentru ofertele all inclusive", a spus Livia Hădărig, agent de turism la Alis Holidays.
Reprezentanţii agenţiei Eximtur au observat o predilecţie a clujenilor pentru Grecia, Turcia, dar şi Spania. Pentru aceste destinaţii clujenii scot tot cam în jur de 500-550 euro de persoană, sumă care acoperă, în marea majoritate a cazurilor, cazare la hotel de 3 sau 4 stele, cu mic dejun, biletul de avion şi transport aeroport-hotel.
"Vacanţele exotice sunt preferate de cupluri, în special pentru petrecerea lunii de miere, însă interesul pentru acestea este mai scăzut în timpul verii şi creşte în toamnă", a spus Cristina Zarafu, brand manager la Eximtur.
La nivel de Cluj a crescut interesul şi pentru produse mai speciale, cum ar fi croazierele. Numărul solicitărilor pentru pachetele turistice a crescut, în luna iunie, faţă de lunile de primăvară, cu aproximativ 150%, fapt datorat şi vremii bune, care influenţează mult comportamentul clienţilor.