S-a stins unul dintre cei mai prolifici compozitori ai României: absolvent al Conservatorului din Cluj, a scris hituri pentru Dan Spătaru și Angela Similea

S-a stins unul dintre cei mai prolifici compozitori ai României: absolvent al Conservatorului din Cluj, a scris hituri pentru Dan Spătaru și Angela Similea

Compozitorul Jolt Kerestely a murit marți, 3 martie 2026, la vârsta de 91 de ani, a anunțat Teatrul de Revistă Constantin Tănase.

Compozitor, instrumentist și dirijor, Jolt Kerestely s-a născut la 12 mai 1934, în comuna Șiclod, județul Harghita. A absolvit Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj în 1963. Între 1962 și 1964 a fost corepetitor la Institutul Pedagogic, dar și dirijor la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca.

În 1964 s-a stabilit în București, unde a fost angajat ca regizor muzical la Radio Televiziunea Română, instituție în cadrul căreia a activat timp de trei decenii. Din 1976 a devenit membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.

A debutat la radio în 1966, cu piesa „Primul pas”, iar de-a lungul carierei a compus peste 600 de lucrări – muzică de teatru, pentru film de animație, musicaluri, spectacole de revistă, cântece pentru copii, dar și piese pentru soliști de operă și operetă. A fost, de asemenea, membru în numeroase jurii naționale de muzică ușoară.

Multe dintre creațiile sale au devenit șlagăre, între care „Copacul”, „Lumea de dragoste”, „Te rog zâmbește, fată frumoasă”, „Noapte, fată cu cercei de smoală” și „Tăcutele iubiri”. Piesele sale au fost interpretate de unele dintre cele mai importante voci ale muzicii românești, precum Margareta Pâslaru, Angela Similea, Mirabela Dauer, Dan Spătaru, Loredana Groza sau Angela Gheorghiu, alături de numeroși alți artiști consacrați.

Discografia sa include albume precum „Melodii de Jolt Kerestely” (1976), „Mesevilag (Lumea basmelor)” (1980), „Lumea de dragoste” (1981), „Tăcutele iubiri” (1997), „Buzunare secrete” (1999), „Râzi, copile, zi de zi” (2002), „Clipa de muzică” (2003) sau „Miau, miau... sunt o biată pisicuță” (2004), dar și colecțiile „Portativul copiilor”, „Cântați cu noi, dansați cu noi”, „În pași de step” și „O viață pentru muzică”, lansată în două volume la împlinirea a 75 de ani.

Activitatea sa a fost răsplătită cu numeroase distincții. În 2001 a primit Diploma de Excelență la Festivalul Mamaia pentru întreaga carieră, iar în 2002 a fost recompensat de Ministerul Culturii și Cultelor cu un Premiu de Excelență. În 2004 a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler. De asemenea, s-a numărat printre laureații premiilor Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.

În 2009, la Sala Palatului, a avut loc spectacolul aniversar „O viață pentru muzică”, dedicat celor 45 de ani de activitate componistică. Cinci ani mai târziu, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani, a fost lansată cartea biografică „Jolt Kerestely. O viață pentru cântec”, semnată de Oana Georgescu și publicată la Editura Pro Universitaria, volum ce include și două CD-uri cu 40 dintre șlagărele sale.

În 2024, una dintre secțiunile speciale ale celei de-a XII-a ediții a Festivalului Internațional „HermannstadtFest” de la Sibiu i-a fost dedicată, în semn de recunoaștere a contribuției sale remarcabile la muzica românească.

Etichete
Comenteaza