Preşedintele Barack Obama a trimis ultima felicitare oficială de Crăciun de la Casa Albă

Preşedintele Barack Obama a trimis ultima felicitare oficială de Crăciun de la Casa Albă
Felicitarea trimisă de soţii Obama conţine un mesaj care a stârnit emoţie în rândul simpatizanţilor şi devenit viral pe internet.

Felicitarea din acest an este o fotografie reprezentându-i pe Barack Obama, Michelle, Malia şi Sasha Obama la un dineu oficial în onoarea prim ministrului canadian, Justin Trudeau, în martie, fiind prima cină oficială la care au participat cele două adolescente, în vârstă de 15 şi 18 ani.

Felicitarea a fost trimisă prietenilor, susţinătorilor şi reprezentanţilor mass-media şi a fost plătită de Comitetul Naţional Democratic, potrivt unor surse ale revistei People.

Felicitarea este semnată de întreaga familie, inclusiv de căţeii Sunny and Bo, şi a primit numeroase ovaţii pe reţelele de socializare.

"În timp ce familia noastră reflectă la anii fericiţi petrecuţi la Casă Albă, le suntem recunoscători prietenilor pe care ni i-am câştigat, bucuriei împărtăşite şi darurilor pe care le-am primit", este mesajul care poate fi citit în interiorul felicitării.

Pe Twitter, felicitarea a fost utilizată ca un memento pentru suporteri că în curând familia va pleca de la Casa Albă, ceea ce a născut valuri de regrete şi de sentimente din partea admiratorilor fostului cuplu prezidenţial.

Comenteaza