Poveste de Cluj. Actorul din spatele măştilor de clown FOTO

Patricia Brad, actriţa Teatrului Naţional, a povestit în detaliu ce stă în spatele măştilor pe care le vedem pe scenă, explicând cum se realizează machiajul de teatru şi cum influenţează un personaj.

Toţi iubitorii de teatru sunt fascinaţi de actori, de scenă, de decoruri, de costume, de ce se află în spatele cortinei, însă şi partea de machiaj contribuie la crearea magiei de pe scenă, la inducerea publicului în adâncurile poveştii. Generaţiile curente de tineri actori clujeni au desluşit această artă de la actriţa Melania Ursu, care predă machiaj de teatru la Facultatea de Teatru și Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai. Patricia Brad i-a fost elevă şi, ca orice alt actor, îşi realizează singură machiajul şi ne-a împărtăşit şi nouă câteva dintre secretele acestei părţi ce face parte din elaborarea unui personaj.

Sprâncenele sunt punctul cheie al oricărui machiaj de teatru

Odată ce stăpâneşti câteva reguli de bază ale machiajului teatral, poţi ajunge să faci minuni cu ajutorul unui creion dermatograf şi al grimei.

„Machiajul normal se realizează prin folosirea fondului de ten, a câtorva creioane colorate şi a unui fard de pleoape eventual, însă machiajul de scenă, machiajul care de sine stătător e mască de fapt, se realizează, în primul rând, prin grimă şi creion negru. Aşa-ţi compui masca. Grima e stratul acela alb pe care-l folosesc clovnii. După ce s-a întins grima asta pe faţă începi să dai contur. Şi depinde ce ai de făcut. Noi am studiat masca de mort, masca de păpuşă, masca de bătrân. Unul dintre lucrurile esenţiale în machiajul de teatru sunt sprâncenele deoarece ele dictează starea, atitudinea personajului, iar de obicei sprâncenele naturale se anulează şi se desenează peste ele", explică Patricia.

Măştile realizate cu ajutorul fardurilor şi culorilor nu sunt doar de faţadă sau pentru a impresiona publicul. Ele au un rol important în dezvoltarea unui personaj şi ajunge să se imprime nu doar pe faţă, ci şi pe personalitatea actorului.

„Gândirea propriului machiaj de scenă face parte din elaborarea personajului pe care urmează să-l joci. Machiajul pot spune absolut că nu te încurcă! (râde). Noi când pregătim o piesă, ajungem la faza stabilirii machiajului undeva la finalul repetiţiilor, pentru că elaborarea unui rol înseamnă mai întâi găsirea energiei, a respiraţiei, a felului de a vorbi, a hainelor, a unor obiecte care să te ajute în rolul pe care-l interpretezi", spune Patricia.

Este important ca fiecare actor să-şi gândească el masca pe care şi-o va aplica pe faţă, iar asta poate da, uneori, bătăi de cap, mai ales când ţi se cere să realizezi un „animal care seamănă perfect cu omul".

„Am jucat odată un personaj care se numea „animalul care seamănă perfect cu omul", în „Femeia-ţintă şi cei zece amanţi". A fost provocator pentru că textul nu-mi zicea mare lucru despre înfăţişarea personajului, aşa că am început să întreb ba scenograful, pe cine apucam, ce-i cu personajul ăsta? Cum îl facem? Tot înaintam în elaborarea personajului, am primit un costum format din faşe elastice care atârnau după mine, trebuia să mă mişc ca un fel de păianjen, un fel de animal ciudat, şi cam cu o săptămână înainte de premieră trebuia să ajung la faza cu machiajul. Mi s-a spus să mă descurc, să inventez, m-au lăsat să-l fac eu aşa cum mi-l încipui, şi de multe ori trebuie să descoperi tu personajul respectiv. Am realizat o mască ce semăna cu un schelet şi treaba mai ieşită din comun la care m-am putut gândi a fost să-mi fac fruntea şi linia nasului cu un argintiu puternic. Aşa aveam scheletul care reprezenta omul şi partea argintie care ducea spre animalic", şi-a amintit actriţa.

Ce-i cu frica de clovni?

Cel mai aşteptat spectacol al curentei stagiuni de la Teatrul clujean a fost „Clovni extratereştrii", iar clovnii, în general, sunt printre cele mai expresive şi de impact apariţii pe scena teatrului. Patricia a făcut parte din distribuţia spectacolului regizat de respectatul regizor Elis Simon, care le-a explicat actorilor viziunea sa asupra ideii de clovn, dar şi ce-i cu frica de clovni, pentru a-i ajuta să intre mai uşor în pielea personajelor.

„Eli Simon delimitează clovnii în două categorii: clovnul „in" şi clovnul „out". Clovnii „in" sunt cei care au masca perfectă, hainele aranjate pe ei, fac acrobaţii care le ies perfect, ei sunt cei perfecţi. Iar clovnii „out" îţi dau impresia ca sunt coşari, cu hainele rupte, nearanjaţi. Şi machiajul diferă foarte tare între cele două categorii de clovni. Noi am jucat prima dată „Războiul clovnilor", iar apoi „Clovni extratereştrii", iar când a venit Eli Simon la începutul acestei stagiuni şi am făcut al doilea spectacol cu clovni extratereştrii a spus că el nu va mai împărţii clovnii pe in şi out, ci vor fi toţi out clovn. Atunci a trebuit să învăţ să fac şi machiajul de out clovn, care nu mai avea atât de mult alb pe faţă, nu mai era atât de impecabil. De data asta trebuia să ne dăm cu alb partea de sus, fruntea şi în jos până la baza nasului, şi gura, după care trebuia să desenăm conturul gurii fără să o colorăm cu roşu. Ea rămânea făcută doar cu grimă albă şi desenam şi o barbă cu negru. La toată masca mai adăugam un nas roşu. Despre nasul roşu tot Eli Simon ne spunea că el este esenţial pentru clovni şi ne-a spus că de-aia există frica asta de clovni, pentru că nasul roşu anulează trăsăturile feţei. Tu în momentul în care ai anulat nasul de om, nu-ţi mai dai seama ce e creatura din faţa ta, nu ştii la ce să o încadrezi", a spus Patricia.

Cameleonii scenei

Un machiaj bine realizat are puterea de a transforma un tânăr într-un moşneag, o femeie într-un bărbat, un alb într-un mulatru, un viu într-un mort şi un om într-un animal. Patricia ştie să le facă pe toate.

„La masca de mort de exemplu aplici un strat alb de grimă, după care îţi trasezi cu negru golul din jurul fiecărui ochi şi îl colorezi cu negru. La gură urmăreşti cu creionul conturul pe lângă buze şi îl lungeşti până la capătul maxilarului. Deci faci practic o gură mare, tot cu negru, apoi desenezi dinţii efectiv peste buze, peste maxilar, partea pe care ai delimitat-o ca fiind gura scheletului. După aceea mai sunt nişte zone la pomeţi care trebuie făcute cu o nuanţă de gri, ca să redea senzaţia de gol, pentru că sub pomeţi vine un gol. Apoi poţi imporviza cu crăpături sau fiecare cu ce-şi imaginează. La masca de păpuşă sunt foarte importante genele care vin desenate peste ploape şi peste toată partea deasupra ochiului pentru a da senzaţia asta de ochi mari, iar sprâncenele sunt şi ele esenţiale pentru că ele stabilesc starea personajului. Sprâncenele naturale trebuie anulate prin taparea cu săpun umed a sprâncenelor, până ce se formează o scoarţă peste care vine grima şi atunci, practic, arată ca şi cum nu ai mai avea sprâncene deloc. În continuarea poţi să-ţăi desenezi sprâncenele cum doreşti, să redai sentimentele prin forma sprâncenelor. Sprâncenele vin desenate undeva pe frunte pentru a mări faţa, deoarece la scena mare e normal să măreşti faţa, să o faci să fie cât mai expresivă pentru ca cei din public să vadă cât mai bine", a mai spus ea.

Chiar dacă joacă roluri de om sau de animal, de trist sau de fericit, personajul de zi cu zi al Patriciei Brad este unul singur, de persoană energică şi binedispusă. La cei 31 de ani ai săi spune că teatrul o menţine tânără. Stagiunea curentă i-a adus bucuria de a jucat în Mein Kampf în regia lui Alexandru Dabija.

„Mi-a făcut o deosebită plăcere să joc Mein Kampf pentru că are un text foarte bun. Nu ştiu dacă am mai lucrat pe un text atât de bun. Pentru că da, poţi să faci spectacole interesante de exemplu ca Sânziana şi Pepelea, care dintr-un basm a fost scos ceva foarte, foarte drăguţ, unde sesizezi că publicul reacţionează inclusiv la partea de cântec, sau poţi avea un text bun şi un spectacol la fel de bun şi atunci toată lumea-i mulţumită. E fenomenal să priveşti un subiect aşa de apăsător din prisma asta şi îmi place mult umorul ăsta evreiesc şi îmi place foarte mult că Dabija rezonează şi poate elabora un spectacol în forma în care l-am jucat noi. Spectacolul transmite mult şi e fantastic că putem privi un personaj ca Adolf Hitler dintr-o perspectivă umană, pur şi simplu", a precizat.

Spiritul tânăr o menţine în priză, doreşte să se implice în dans, workshop-uri, întâlniri cu omanei noi, acrobaţii, muzică, doar un lucru este sigur: Patricia este îndrăgostită de Cluj şi de România şi nu plănuieşte să migreze spre meleaguri străine.

„Sunt axată pe ideea asta de a merge înainte pur şi simplu, de a evolua, nu prea pot să stau pe loc. Nu ştiu ce o să fac, am multe idei. Acum mă gândesc să merg la tango, acuma mă gândesc să fac cursuri de chitară, mă gândesc să-mi iau acordeonul de aici să aprofundez, deci direcţii am foarte multe. Doar nu aş merge din Cluj. Avem noi o expresie cu actorii cu „legat de glie". Asa mă simt eu, legată de glie (râde). Oricum ador ţara asta. Nu vreau să o dau pe nimic", a încheiat Patricia Brad.

Actriţa a absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj, promoţia 2006, în clasa profesoarei Miriam Cuibus. A fost nominalizată în 2009 la Premiul pentru Cea Mai Bună Actriţă, pentru rolul din spectacolul PSIHOZĂ 4.48 de Sarah Kane, în regia lui Răzvan Mureşan, la Festivalul de Teatru Piatra-Neamţ, ediţia a XXIV-a şi a interpretat o sumedenie de roluri în cadrul Teatruli Naţional Cluj-Napoca, printre care "În Trafic", "Florenţa sunt eu", "Zbor deasupra unui cuib de cuci", "La răscruce de vânturi", "Visul unei nopţi de vară" şi multe altele.

(Articol publicat iniţial în 2014, autor Adnana Mocian)