Paradox în sănătatea românească! După ani de studii la Medicină, un specialist în oncologie pediatrică a ajuns muncitor necalificat în construcții
Un medic specialist în oncologie și hematologie pediatrică lucrează de aproape un an pe un șantier de construcții, deși s-a pregătit ani de zile pentru a trata copii.
Absolvent al specializării Oncologie și hematologie pediatrică a Universității de medicină ''Carol Davila'' din București, dr. Mihai Grigoraș a încheiat rezidențiatul în institute de specialitate din capitală, iar în urmă cu un an s-a întors acasă, în Tulcea, și a încercat să se angajeze în SJU. Din cauză că specializarea pe care o are nu îi dă dreptul de liberă practică sau să fie angajat în Spitalul Județean - care se confruntă cu deficit de specialiști de mai mulți ani, medicul muncește de aproape un an în construcții, ca muncitor necalificat
''După ce am terminat studiile, am fost pus într-o situație extrem de dificilă, pentru că trebuia să-mi câștig existența. Am lucrat în construcții ca muncitor necalificat, am cărat materiale, am montat schele, am făcut operațiuni de bază, șmirgheluire, aplicare de adeziv, var, treburi de acest gen. Documentul oficial atestă în mod explicit că absolvenții acestei specializări vor fi certificați ca medici specialiști în pediatrie, în practică, acest lucru este imposibil'', a spus Mihai Grigoraș pentru Agerpres.
Situația paradoxală în care se află tânărul medic este confirmată și de un document oficial semnat de reprezentanți ai Ministerului Sănătății, citat de președinta Colegiului medicilor Tulcea, Emilia Stamate.
''Angajații specializării Oncologie și hematologie pediatrică vor fi certificați ca medici pediatrie, oncologie și hematologie pediatrică, medici având calificarea de a efectua și gărzi de specialitate, precum și de a acorda îngrijiri pediatrice. Totuși, această specialitate nu conferă competența de a practica pediatrie generală sau de a oferi îngrijiri medicale curente, în afara domeniului oncologie și hematologie pediatrică, susține Ministerul Sănătății. Adică, se contrazice de la o frază la alta'', a afirmat Emilia Stamate.
Doctorul Mihai Grigoraș spune că a tot sperat că își va găsi un loc de muncă pe specializarea sa acasă și subliniază că nu este în regulă ca un copil cu o boală oncologică să fie nevoit să parcurgă sute de kilometri pentru o consultație, o rețetă sau pentru tratarea unei complicații.
''Eu am tot trăit până acum cu speranța că voi găsi la un moment dat un loc de muncă pe specializarea mea, iar în gândul meu a fost: de ce să aplic pentru șomaj când eu sunt capabil să muncesc, să ajut într-un mod concret țara noastră și copiii noștri. De fapt, despre asta vorbim, despre viitorul României, în final. (...) Nu este normal ca un copil să parcurgă 300 de kilometri ca să primească o rețetă pentru un antibiotic sau ca să fie tratat pentru o complicație oncologică. Nu e normal, pentru că există riscul degradării stării pacientului în timpul transportului și chiar de deces, de ce să nu spunem?'', a menționat doctorul Mihai Grigoraș.
Cazul este cu atât mai surprinzător cu cât Spitalul Județean de Urgență Tulcea se confruntă de mai mulți ani cu lipsa medicilor specialiști.
Colegiul Medicilor Tulcea consideră că situația trebuie clarificată și că este nevoie de o soluție legislativă care să permită folosirea pregătirii unor astfel de specialiști în spitalele din județele unde accesul la servicii medicale este mai dificil.











