Oscar 2017. S-a găsit vinovatul pentru gafa de la finalul Galei. Cine e "omul cu mapa" care a încurcat plicurile
- Scris de Ziua de Cluj
- 28 Feb 2017, 12:31
- Life
- Ascultă știrea
Gafa care a șocat publicul prezent la Dolby Theatre din Hollywood, dar și pe cei care urmăreau transmisiunea în direct în intreaga lume, are, în sfârşit, şi un autor.
Este vorba de un contabil al companiei PricewaterhouseCoopers (PwC), cu o experienţă de 30 de ani, care, fiind în culise care ar fi înmânat plicul greşit celor doi actori care prezentau gala. "Cullinan a înmânat din greșeală plicul de back-up pentru actriţa într-un rol principal în locul celui pentru "cel mai bun film", au anunţat luni seară reprezentanţii ai PwC, citaţi de Reuters.
Reprezentanţii PricewaterhouseCoopers au mai spus că "Odată ce a avut loc eroarea, protocoalele de corectare nu au fost aplicate destul de repede de catre dl. Cullinan, dar nici de partenerul său."
The Wall Street Journal şi site-ul tmz.com afirmă că Brian Cullinan a publicat din culise o fotografie a actriţei Emma Stone pe reţeaua de socializare Twitter cu doar câteva momente înainte de producerea gafei.
Fotografia de pe contul de Twitter al lui Brian Cullinan a fost ştearsă ulterior, dar nu înainte de a putea fi vizionată încă, luni, în arhiva acelei pagini.
sursa foto: tmz.com
Eroarea a fost corectată târziu, abia după ce actorii şi producătorii musicalului "La La Land" erau deja pe scenă şi îşi începuseră discursurile de mulţumire.
Unul dintre producătorii filmului "La La Land", Jordan Horowitz, a intervenit pentru a remedia situaţia:
"Oameni buni, îmi pare rău. Nu am câştigat. S-a produs o eroare. «Moonlight», voi aţi câştigat premiul pentru cel mai bun film. Nu este o glumă!", a spus el.