NUNTĂ LA PALAT: Al şaselea eveniment ca amploare din istoria internetului

NUNTĂ LA PALAT: Al şaselea eveniment ca amploare din istoria internetului
Nunta regală de vineri a întrecut alegerea preşedintelui Barack Obama, din noiembrie 2008.

Traficul către site-urile de ştiri a ajuns la 5,3 milioane de accesări pe minut în jurul orei 13.30 GMT (16.30 ora României), potrivit organizaţiei Akamai. Ceea ce face nunta regală al şaselea eveniment ca amploare din istoria internetului.Nunta dintre prinţul William şi Catherine Middleton ocupă a şasea poziţie în topul evenimentelor web din istorie şi a reuşit să atragă un număr record de spectatori online.

Căsătoria ducelui şi ducesei de Cambridge nu a reuşit să depăşească finala Campionatului Mondial de Fotbal şi cel mai lung meci de tenis de la Wimbledon, din iunie 2010. Peste 10,3 milioane de oameni pe minut au accesat ştiri despre aceste evenimente sportive.

Will şi Kate au întrecut, însă, alegerea preşedintelui Barack Obama, din noiembrie 2008, când s-au înregistrat 4,3 milioane de accesări pe minut, potrivit Akamai.

 

Comenteaza