Mihai Trăistariu: Piesa "Zaleilah", cea mai potrivită să ne reprezinte la Eurovision VIDEO

Mihai Trăistariu: Piesa
Cântăreţul Mihai Trăistariu a declarat pentru Mediafax că, urmărind Selecţia Naţional pentru Eurovision, şi părerea sa a fost că piesa câştigătoare, "Zaleilah", interpretată de Maninga, este cea mai potrivită să reprezinte România la Eurovision şi că l-a felicitat pe compozitorul Costi Ioniţă.

Trăistariu a spus că a avut multe "surprize plăcute", urmărind sâmbătă seară prestaţiile artiştilor care au interpretat cele 15 piese concurente în Selecţia Naţională pentru eurovision, dar nu a simţit însă "un refren care să rămână în cap", ceea ce ar fi bine într-un concurs de creaţie.

"Mi-a plăcut şi piesa în limba ţigănească, 'Şun-ta'. Mie nu mi-ar fi fost ruşine să ne reprezinte la Eurovision, dar era riscant pentru noi, la ce discuţii sunt în Spania, în Italia (...). Cei de la Mandinga sunt totuşi mai experimentaţi", a mai spus cântăreţul.

Trăistariu a mai spus că a fost un şoc pentru el să vadă că juriul nu-i preferă pe cei de la Mandinga, punând acest lucru pe seama vechilor animozităţi dintre juriul de la Selecţia Naţională pentru Eurovision şi Costi Ioniţă, compozitorul piesei "Zaleilah".

"M-am bucurat pentru Costi şi l-am felicitat aseară. I-am zis că a venit şi rândul lui să meargă la Eurovision", a mai spus Trăistariu, care a reprezentat România la Eurovision în 2006, cu piesa "Tornero", clasându-se pe locul al patrulea.

Trupa Mandinga va reprezenta România la Eurovision 2012, cu piesa "Zaleilah", compusă de Costi Ioniţă, câştigătoare la selecţia naţională, care a avut loc sâmbătă seară, la TVR.

Alegerea a fost făcută în baza notelor primite de la juriu (50%) şi prin televoting (50%).

În urma televotului, pe primele trei locuri s-au clasat: Mandinga (12 puncte), Cătălin Josan (10 puncte) şi Ioana Anuţa (8 puncte).

După notarea juriului, primele trei locuri au fost ocupate de Electric Fence (12 puncte), Mandinga (10 puncte) şi Cătălin Josan (8 puncte).

Trăistariu a reprezentat România la Eurovision în 2006 cu piesa Tornero, cu care s-a clasat pe un onorant loc IV. Vezi mai jos prestaţia acestuia

Comenteaza