Istoria tipografiei „Minerva” începe înainte de constituirea societății din 1920

Institutul de Literatură și Tipografie Minerva (Minerva Irodalmi és Nyomdai Műintézet Részvénytársaság) a fost una dintre principalele instituții editoriale și tipografice dezvoltate la Cluj în perioada interbelică.

Constituit juridic la 16 august 1920, institutul a funcționat până în 1948, dezvoltând simultan activități de tipografie, legătorie, zincografie, editare, comerț de carte și difuzare a publicațiilor. Istoria sa este strâns legată de evoluția culturii tipărite din Transilvania interbelică, în special de producția editorială în limba maghiară, dar activitatea Minervei a depășit această zonă, incluzând și numeroase publicații și lucrări în limba română.

Istoria tipografiei „Minerva” începe, în fapt, înainte de constituirea societății din 1920, prin preluarea unei infrastructuri tipografice deja existente și bine consolidate. La înființare, fondatorii au achiziționat tipografia și legătoria lui Stief Jenő, ceea ce a permis noii instituții să își înceapă activitatea fără a porni de la zero. Tipografia Stief avea deja o tradiție importantă în Cluj, fiind implicată în tipărirea unor cărți și publicații încă din primele decenii ale secolului al XX-lea.

Minerva a fost constituită prin asocierea a 653 de fondatori, având ca obiect principal editarea și tipărirea de manuale școlare, cărți, reviste și alte publicații. Societatea a fost concepută nu doar ca o întreprindere comercială, ci și ca o instituție cu o importantă funcție culturală și educativă. Sursele ulterioare subliniază tocmai această dublă dimensiune a activității sale: producția tipografică și editorială era asociată cu dezvoltarea învățământului, a culturii și a vieții publicistice.

În primul an de existență, Minerva a început să tipărească manualele necesare școlilor primare, a preluat editarea Erdélyi Orvosi Lap și a publicat Erdélyi Magyar Naptár. La 15 decembrie 1920, societatea a cumpărat librăria lui János Stein, existentă încă din 1835, împreună cu stocurile și dotările sale, intrând astfel și în domeniul comerțului de carte și, ulterior, al hârtiei și articolelor de papetărie. În anul următor, în 1921, Minerva a început să publice revista Pásztortűz, condusă de Reményik Sándor, iar în noiembrie același an a apărut Magyar Nép. Tot în această perioadă, activitatea tehnică a fost extinsă prin înființarea unui atelier de zincografie și de realizare a clișeelor.
Un moment important în consolidarea instituției a fost anul 1922, când cele trei mari biserici istorice maghiare din Transilvania au devenit acționari ai societății, contribuind astfel la susținerea sa morală și financiară. În 1923, Minerva a cumpărat imobilul din strada Sámuel Brassai nr. 5 (astăzi nr. 7), iar în 1924 a construit aici un nou sediu, prin care activitățile până atunci dispersate au putut fi reunite. În aceeași perioadă au fost dezvoltate noi compartimente tehnice, între care atelierul de liniatură, unde se produceau caiete și registre comerciale, și au fost achiziționate utilaje noi.

Extinderea a continuat în a doua jumătate a anilor 1920. În 1928, tipografia provenită din Târnăveni a fost transferată la Cluj, iar Minerva a introdus trei mașini de cules Linotype, marcând un important pas în modernizarea procesului de tipărire. În 1929, societatea a cumpărat imobilul de pe strada Szappan nr. 5, adiacent celui din Brassai, iar dezvoltarea spațiilor a permis concentrarea unei activități tipografice de amploare. În 1930, Minerva dispunea de 45 de încăperi, avea 115 muncitori calificați, 52 de funcționari permanenți ai administrației, redacției și editurii și 15 colaboratori externi, ajungând la un total de aproximativ 182 de persoane implicate în activitate. Tot în 1930 a fost achiziționată și tipografia în relief a lui Újhelyi Mór.

Bilanțul primului deceniu, prezentat în numărul jubiliar al revistei Pásztortűz din 19 octombrie 1930, oferă o imagine impresionantă asupra dezvoltării Minervei. Până la 31 decembrie 1929, societatea publicase 105 tipuri de manuale școlare, în 633.520 de exemplare, și 132 de volume literare, în 304.710 exemplare. Împreună, acestea reprezentau 938.230 de exemplare de cărți proprii, la care se adăugau aproximativ alte 500.000 de volume tipărite pentru alte edituri și instituții. Astfel, producția realizată în atelierele Minervei depășea, potrivit bilanțului jubiliar, un milion și jumătate de exemplare. În aceeași prezentare este menționată și aprecierea lui György Lajos și Ferenczy Miklós, potrivit căreia aproximativ un sfert din totalul cărților maghiare publicate în Transilvania proveneau din atelierele Minervei; această cifră trebuie privită ca o apreciere contemporană, nu ca o statistică independent verificată.

Activitatea Minervei nu s-a limitat însă la tipărirea publicațiilor în limba maghiară. Societatea a tipărit și lucrări în limba română, inclusiv manuale și dicționare destinate învățământului, precum și publicații românești. Un exemplu important îl constituie Minerva – Enciclopedie Română, apărută în 1929, o lucrare de amploare care conținea numeroase fotografii și desene, hărți alb-negru și planșe de artă, fiind realizată de un colectiv editorial românesc coordonat de Alexandru Coriolan Pteancu. Între 1933 și 1938, în tipografia Minerva a fost imprimat și ziarul românesc România nouă.

În paralel cu activitatea tipografică, Minerva și-a construit propriile rețele de distribuție și comercializare a cărții, pornind de la preluarea librăriei János Stein. Editura a dezvoltat și mai multe colecții, între care Minerva Könyvtár, Minerva Népkönyvtár, Magyar Nép Könyvtára, Magyar Ifjúság Könyvtára și Pásztortűz Könyvtára, orientate atât spre literatură, cât și spre educație și popularizarea cunoașterii.

Prin urmare, la aniversarea celor zece ani, Minerva nu mai reprezenta doar o tipografie constituită în 1920, ci devenise un complex editorial, tipografic și comercial de dimensiuni considerabile, construit pe baza unei infrastructuri tehnice preexistente și dezvoltat rapid prin investiții, achiziții de utilaje și extinderea continuă a activităților. Evoluția sa din perioada 1920–1930 ilustrează atât continuitatea unor tradiții tipografice clujene anterioare, cât și transformarea acestora într-o instituție editorială modernă, capabilă să producă volume mari de carte, periodice, manuale și materiale comerciale și să participe activ la viața culturală a Transilvaniei interbelice.

Sursa -  Clujul și clujenii.