Ilie Năstase, prins din nou băut la volan. Ce alcoolemie avea

Ilie Năstase, prins din nou băut la volan. Ce alcoolemie avea

Fostul tenismen a rămas fără permis 90 de zile după ce a fost prins de polițiști conducând băut prin Capitală. Ilie Năstase nu este la prima abatere de acest fel.

"La data 18 noiembrie, în jurul orei 00:00, polițiștii Brigăzii Rutiere, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autovehicul pe o strada din sectorul 1 din Municipiul București. Polițiștii rutieri au procedat la testarea conducătorului autovehiculului cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de până la 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1305 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile," a transmis Poliția Capitalei.

Ilie Năstase a declarat, pentru Libertatea, că a fost oprit de poliţişti.

”Băusem două beri, dar în România nu ai voie nicio bere. Şi mi-au dat o amendă”, a afirmat el, adăugând că vrea să plece din România.

Fostul tenismen a mai fost prins sub influența alcoolului la volan în mai 2018. Ilie Năstase a ajuns atunci la Poliţie după un scandal cu poliţiştii, care i-au deschis dosar penal pentru că a condus sub influenţa alcoolului. 

După numai câteva ore, Năstase a fost din nou oprit de poliţişti în trafic, conducând un scuter, deşi avea permisul suspendat.

În iulie 2019, Năstase a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la nouă luni şi zece zile de închisoare cu amânare pentru refuzul de a-i fi recoltate probe biologice şi conducerea unui vehicul având acest drept suspendat. 

Comenteaza