Florin Călinescu dă apă la moară în ”mușuroiul cu păreri” pe speța Teambuilding: ”Și cinematografu’ tre’ să aibă manelele lui!”

Florin Călinescu dă apă la moară în ”mușuroiul cu păreri” pe speța Teambuilding: ”Și cinematografu’ tre’ să aibă manelele lui!”

Actorul și omul de televiziune Florin Călinescu ironizează comedia care a stârnit numeroase controverse în România, filmul ”Teambuilding”. Acesta compară filmul cu „manelele”.

Filmul "Teambuilding", care a stabilit un record de audienţă în cinematografe şi pe Netflix, a stârnit multe reacţii pro dar şi multe altele contra din partea internauţilor și a cinefililor.

Filmul, regizat de Matei Dima, Cosmin Nedelcu, Alex Coteţ, a generat, de la premieră, venituri de 23,5 milioane de lei şi peste 1 milion de spectatori în cinematografe.

”Ca analfabet cinematografic nu pun botu’ la toata dezbaterea cu pelicula “timbilding”. E film. E difuzat. Poporu’ s-a pronunțat.
Alceva mangrijoreaza. Ca biznis. Ca ei au anunta deja “timbilding” doi.
Asa ca io anunt. Ca inainte sa apara io lansez “timbilding” patru. Posibil si cinci.
Si nașu adică “ Nasu” patru.
Baaaa, lasati oamenii sa vina la sala de cinematograf!
Pentru ca si cinematografu’ tre’ sa aiba manelele lui!
Imi place tare ca am iscat mușuroiul cu pareri.
Bagați mare!”, a postat Călinescu pe Facebook. 

Amintim că filmul „Teambuilding”, care a strâns cele mai mari încasări din ultimii 30 de ani, și a stârnit controverse încă de la lansare a fost desființat de Cristian Tudor Popescu. ”L-am văzut până la jumătate, acasă, pe computer, și a trebuit să mă opresc pentru că se umpluse încăperea de maimuțe antropoide care râdeau.

Nu de film, râdeau de mine. Dacă aș și scrie ceva, orice, despre Teambuilding, cred că primatele ar începe să mă scuipe. Ce ziceți, am pierdut mult că nu l-am văzut pe tot?”, se arată în postarea publicată pe Facebook de Cristian Tudor Popescu.  

Comenteaza