Festival în lanul de lavandă, la Cluj

Festival în lanul de lavandă, la Cluj

Ferma de lavandă Lola din comuna Bonțida își deschide porțile pentru vizitatorii care doresc să petreacă o zi în lanul de lavandă.

Festivalul Lavandă Lola Fest va avea loc în două rânduri, în perioada 24-26 iunie, respectiv 1-3 iulie, programul fiind vineri între orele 12-20 iar sâmbătă și duminică între orele 9-20.

”Vrem să împărtaşim cu voi frumuseţea şi parfumul lavandei înflorite, aşa că vă deschidem cu drag porţile fermei noastre Lavanda Lola din Bontida, să vă umpleţi sufletul cu parfum de lavandă intr-un decor cu aroma de Provence. Sunteţi bineveniţi toţi cei ce iubiti lavanda şi vreţi să petreceţi câteva ore relaxante în natură”, au anunțat organizatorii.

Aceștia precizează că vizitatorii vor avea parte de un picnic cu familia si prietenii în livadă, vor face cunoștință cu peste 50 de specii de lavandă, vor putea testa produse cu lavandă și își vor putea face poze, ascultând muzică bună la scena amplasată în livadă. Taxa de intrare este de 10 lei/persoană (copiii pană în 12 ani intra gratuit) și va fi folosită pentru cheltuieli organizatorice.

 

Comenteaza