Doliu național în memoria lui Ion Iliescu. Ce presupune ziua de 7 august pentru instituții și televiziuni

Doliu național în memoria lui Ion Iliescu. Ce presupune ziua de 7 august pentru instituții și televiziuni
| Foto: tvmania.ro

Guvernul României a declarat ziua de 7 august 2025 ca zi de doliu național, în memoria fostului președinte Ion Iliescu, care va fi înmormântat astăzi la Cimitirul Ghencea Militar III din Capitală.

Decizia a fost luată în contextul organizării funeraliilor de stat dedicate celui care a fost primul președinte al României post-comuniste.

Ion Iliescu a murit pe 5 august, la vârsta de 95 de ani, în Spitalul „Agrippa Ionescu” din București, unde era internat de aproximativ două luni, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar. Trupul său neînsuflețit a fost depus miercuri, 6 august, la Sala Unirii din Palatul Cotroceni, unde oficiali de rang înalt, dar și cetățeni simpli, i-au adus un ultim omagiu.

Ca parte a măsurilor aferente zilei de doliu național, toate instituțiile publice din România sunt obligate să arboreze drapelul național în bernă. De asemenea, această obligație se extinde și la sediile partidelor politice, organizațiilor sindicale și patronale, unităților de învățământ, instituțiilor culturale, ambasadelor și punctelor de trecere a frontierei, precum și în gări, autogări, porturi și aeroporturi.

Posturile de radio și televiziune, precum și instituțiile de spectacole, sunt de asemenea îndemnate să adapteze programul zilei în concordanță cu natura solemnă a evenimentului.

Ultima zi de doliu național decretată în România a fost la 26 aprilie 2025, în memoria papei Francisc, la data funeraliilor sale de la Vatican. Anterior, în decembrie 2017, doliul național a fost instituit timp de trei zile în memoria regelui Mihai I.

Ion Iliescu a fost o figură politică marcantă a perioadei postdecembriste, fiind președinte al României în trei mandate: 1990–1992, 1992–1996 și 2000–2004. 

Comenteaza