Numele orașului Cluj e însuș o parte din istoria lui. Mai toate orașele din Transilvania au avut și au până în ziua de azi mai multe nume, rezultat al stăpânirilor deosebite, dar şi al influențelor culturale.
Cel mai vechiu nume e Napoca,, cum se numia orașul roman întemeiat după cucerirea Daciei pe locul unei așezări dace. O piatră comemorativă romană aflată în Cluj are săpat acest nume. Locuitorii erau coloniști romani și daci băştinași. Vin năvălirile barbare și cu ele un văl acoperă istoria ținuturilor noastre. Abiă din anul 1173 se cunoaște un document, în care apare numele slavo-român Clus, la 1201, Culus, acum maghiarizat de călugării unguri scriitori de documente. Documentele despre Cluj se înmulţesc, dar și numele lui presintă tot mai multe variaţiuni.: Clus, Culus, Clos, Calus, Colos, totdeauna în combinaţiune cu vâr (Clusvăr ete\c), adică Cetatea Clujului. Vin Sașii, un nou prilej de schimonosire a numelui românesc. La 1348 dăm de numele săsesc Clusenborg, care în secolul al 15-lea devine Clausenburg şi astfel rămâne pentru Germani. Și Sașii deci i-au format întâiu numele după cel românesc Clus, numai târziu l-au germanizat în Klausenburg, ceeace ar însemnă Cetatea schitului. Acum Clujul și-a reluat, și oficial, vechiul nume românesc. | In epoca Reformațiunii mai apare un nume pentru Cluj: Claudiopolis, adică orașul împăratului Claudius, căci acesta ar fi contribuit la mărirea lui. Aceasta nu e dovedit prin nimic și numele Claudiopolis, găsit mai întâiu la 1959 în matricola universităţi luterane din Wittenberg (Germania), unde studiau și tineri sași din Cluj, e un produs al maniei latinizării de nume, foarte obișnuită pe acele vremuri în Europa centrală și apuseană și imitată și de cărturarii catolici și protestanți din Transilvania. Sub stăpâmrea romană, Napoca a fost un oraș însemnat pe drumul roman dela Apulum la Porolissum (Moigrad), ba a fost câtva timp chiar capitala Daciei Porolussense. La început municipiu, cu populație în majoritate dacă, progresează pe calea romanizării și Napoca e ridicată la rangul de colonie numită, în cinstea împăratului Marcu Aureliu, Colonia Aurelia Napoca. Din epoca romană s'au găsit și se găsesc și astăzi multe rămășițe, în adâncime și mai la suprafaţă: cărămizi cu semn și fără semn pe ele, vase, unelte, arme, table votive, sicriuri, ţevi pentru conducte de apă, pietre cu inscripţii, busturi de bronz. S'a găsit și o statuie de bronz a Venerei. Aceste urme romane sau găsit nu numai în centrul orașului (orașul vechiu), ci şi în celelalte părți ale Clujului, chiar și în împrejurimi, toate dovedind, că aici s'a desfășurat o intensă vieaţă romană, căreia i-au pus capăt repeţitele năvăliri barbare. Până la anul 1173 nu se găsește nici un document care să amintească de Cluj. In anul acesta dăm de numele lui Toma, Comes Cass lenea. La 1213 se amintesc castrenses-de Clus, apărătorii castrului Cluj. Clujul era deci unul din castrele obișnuite în Transilvania pe ruinile vechilor așezăminte militare romane, chiar dace. Aceste nouă întărituri erau apărate la început de români după cum arată numeroasele documente din epoca posterioară acestui an, când ei se administrau după vechiul drept românesc, jus olachale, constituiți în judeţe româneşti (districtus olachales) și sub voievozii și cnejii lor naţionali. La 1229, un document cuprinde amănunte asupra unui proces intentat de acești castrenses contra unor «străini», cari le-au răpit două jugăre de pământ din hotarul lor. Numele celor năpăstuiţi sunt schimonosite, parte maghiarizate, dar e unul redat curat românește: Vancea. Străinii au nume nemţeşti, avem deci a face cu coloniști sași aduși aici de vreun rege al Ungariei. Nu se știe anume anul când au venit Saşii, dar la începutul secolului al 13-lea îi vedem în proces cu castrenses. Avem deci cetăţuia de pe colina de lângă Someș, castrum, iar după așezarea Sașilor Clujul e amintit ca villa, sat, mai târziu civitas, oraș, La început, așezarea oaspeților celor noui nu avea întărituri, așă că năvălirea Tătarilor din anul 1241 lasă în urma ei o pustietate. Regele Ștefan al V-lea, urmașul lui Bela al IV-lea, îndeamnă la reîntemeierea coloniei și de nou vin coloniști germani, dar se pare că și maghiari, în număr mai mic la început, altminteri e greu a explică luptele înverșunate de mai târziu între orășenii sași și maghiari, cei dintâi de un exclusivism foarte pronunţat de câte ori eră vorba de-a împiedică așezarea străinilor de orice naţionaltate între ei. Desigur că Românii nu au fost admiși în oraș, căci nu se amintește până în veacul al 18-lea de ei ca locuitori băștinași în interiorul lui, cu toate că ținutul Clujului a fost totdeauna aproape exclusiv românesc.
Clujul, ca de altminteri toate orașele săsești — altele nici nu erau în Transilvania afară de Alba lulia — ia un avânt frumos, căci se bucură de o deosebită atenţiune din partea regilor Ungariei. Începând cu urcarea familiei franceze a Angevinilor pe tronul Ungariei, regii dau o atențiune deosebită desvoltării orașelor, asupra cărora revarsă cu îmbelșugare privilegiile. Voiau să creeze în Ungaria și Transilvama o puternică clasă socială burgheză, care să le slujească și ca razăm față de nobilimea veșnic turbulentă. In privilegiul dat de Carol Robert la 1331 cu scop de-a răsplăti credinţa «oaspeţilor» (Saşilor), dovedită și în expediţia contra Românilor (Basarab!), îi desleagă de îndatorirea de-a luă parte la vreo adunare convocată în Ardeal fie de Palatin, cel de voivodul regal, fie de alt jude mare al ţării. Situația privilegiată a orașului se vede și din autonomia completă de care se bucură în administraţie, justiție, finanţe. In fruntea administraţiei şi justiției era Primarul ales dinire cei 12 juraţi, aceştia aleși de cei 100 reprezentanţi (pârgari) ai orășenilor. El aveă un ajutor de primar, mai târziu, după desbinarea bisericească din secolul al 16-lea, mai mulți, căci se alegea de fiecare confesiune unul. Cetăţenii își exercitau controlul prin Sfatul cel mare de o sută de pârgari. Regele își avea reprezentantul său în Primarul regesc, instituţie păstrată până în ziua de azi, căci pe lângă primarul ales de cetăţeni, orașul Cluj mai are și un prefect, care reprezintă Guvernul și e acum totodată și prefectul judeţului Cojocna. Funcţionarii urbani erau notarul, secretarul și cassierul, iar pentru controlul gestiunii financiare mai ales era un consiliu de control compus din 6 membrii. Desfacerea Clujului săsesc de legăturile cu celelalte orașe săsești (în secolul al 16- -lea) întărește puterea Ungurilor, cari obţin paritatea în administrație. Cu timpul, numărul Sașilor scade prin maghiarizare tot mai mult, așă că în secolul al 18-lea Clujul era deja maghiar. După slăbirea Saşilor, nobilii izbutesc să pună mâna pe case în Cluj și astfel se formează în acest oraș o nouă clasă socială, care mult timp nu a fost un bine pentru el. Prospera stare materială a Clujului ni-o arată și multele proprietăţi, pe cari le avea în trecut. Clujul stăpânia satele Baniabic, Cara, Pata, Ghiurfalău, Someșfalău, Sân- Miclăuș, Fiurd, Popfalău, Baciu, Feleac și Mănăstur, apoi partea cea mai mare din Apahida. Interesantă e întemeierea Satului Feleacu. Printr'o diplomă dela anul 1367, regele Ludovic Angiovinul dă voie Clujenilor, cari făceau un comerciu înfloritor, să întemeieze satul Feleac în pădurea cea mare dela Cluj spre S. E., ca să păzească drumul de tâlhari numeroși (desigur nobili), cari atacau pe negustorii călători cu mărfuri. Locuitorii cei noui, veniţi bucuroși din alte sate din cauza privilegiilor de cari aveau să se bucure, erau Români. Un alt document dela 1377 spune, că guinquagesima (birul românesc, tot a cincizecia din oi), pe care obișnuiau să o dea Românii regelui, să fie a orașului; pe Români aceștia să nu-i poată judecă nici voivodul, nici alţi, ci numai slujbașii orașului. Românii mai erau dispensaţi să dea alimente regelui și reginei, când treceau pe acolo.Eli işi alegeau pe primar (Kenezus=cniaz, judeciu), și un jurat (pârgar). In Feleac și-au avut reședința și doi episcopi români (de-ai Vadului), unul Danciul (Daniil) pomenit la 1489, altul Petru, fratele celui dintâiu, amintit la 1538. La 1405, regele Sigismund dă ordin ca orașul să fie încunjurat cu ziduri, bastioane și șanțuri. Apărarea lor cădeă în sarcina breslelor de meseriași. În jumătatea a doua a secolului al 18-lea întăriturile încep să se dărâme, căci nimeni nu se mai interesă de păstrarea lor în stare bună. Trecuse primejdia,turcească, tătărească și — moldovenească. Azi abiă mai sunt câteva resturi la capătul străzii Baba Novac, în strada Xenopol și în strada Florilor. Dintre bastioane mai există, la capătul străzii Baba Novac, al principelui Bethlen, restaurat de acesta la 1629, apoi, între strada Regală și strada Florilor, al lui Bogdanfty. Cetăţuia de pe colina de lângă Someș e construită de austriaci în anii 1715—1723. _— În afară de zidurile de împrejmuire s'au întemeiat mahalale, în cari românii nu erau admiși. Numai vechiul sat Mănăștur, cu renumita mănăstire catolică întemeiată de regele Bela 1 (1059—1063), a fost și a rămas totdeauna românesc, contopit fiind cu orașul Cluj numai în anul 1890. În Cluj petreceau o parte a anului mulţi dintre principii Ardealului. Tot aici a fost, cu întrerupere, şi reședința Guvernului austriac, după ce austriacii ajunseră stăpâni peste Ardeal. Și adunările celor ,,trei naţiuni” (Săcui, Sași și Nobili) s'au ţinut de multe ori în acest oraș. _ Clujul își are partea lui dureroasă și în istoria Românilor. În anul 1437, țărănimea română în tovărăşie cu cea maghiară, se răsculă împotriva nobililor asupritori. Armata ţăranilor cuprinde Clujul, dar în anul următor e bătută de armata Nobililor, Săcuilor și Sașilor. Revoluţia ţărănească din 1514 s'a desfășurat mai mult în Banat și Ungaria, dar și în Ardeal s'au format cete mari de români, cari au pătruns în Cluj și au confiscat averile nobililor. După lupta dela Mirislău, nobili prind pe generalul Baba Novac trimis de Mihaiu Viteazul pentru tratative la Basta și-l ard de viu cam pe locul, unde se termină azi strada Baba Novac (5 Febr. 1601). Ca să-l chinuească mai mult, călăii turnau apă pe corpul arzând al eroului român. Pe urmă l-au tras în ţapă lângă Someș. Mihai se reîntoarce dela Praga și pe locul pătimirii lui Baba Novac împlântă un prapor mare, apoi pedepsește pe ucigașii prinși. În Cluj s'a ținut faimoasa dietă dela 28 Septemvrie 1737, când episcopul unit (greco- catolic) Ioan Inocențiu Micu (Clain) cere drepturi în numele său și al întregii naţiuni ce se zice românească în Ardeal, iar deputații nobili, săcui și sași l-au întâmpinat cu urlete și ameninţări de moarte. Tot în Cluj s'a prezentat dietei, la 21 lume 1791, de către episcopii români, Supplea libellus Valachorum (petiția românilor), în care dovedind vechimea lor pe acest pământ și jertfele aduse pentru patrie, pretindeau drepturi egale cu cele ce lile răpiseră. Și de data aceasta, cererile românilor au fost primite cu urlete sălbatice, apoi respinse. În Cluj, dieta feudală votă la 30 Maiu 1848 între strigăte de «Uniune sau moarte» unirea Transilvaniei românești cu Ungaria, pentru ca în curând după aceea cei strânși acolo să se risipească peste Ardeal și să pună la cale omorîrea Românilor pașnici și incendierea satelor lor. La 3/15 Octomvrie acelaș an, studenţii în drept Alexandru Chioreanu din Balda și Vasile Simonis din Șărmaș fură spânzurați din ordinul contelui Gr. Bethlen, iar la 23 Octomvrie suferi aceeaș moarte protopopul Vasile Turcu. Tot în Cluj, în Cetățuie, au mai spânzurat curând după aceea alți 25 români cu scop de-a băgă frică în poporul român, după cum mărturiseşte istoriograful maghiar Kâvăry. După epoca absolutistă, împăratul austriac e de nou câștigat de aristocrația maghiară și convoacă în Noemvrie 1860, tot pe baze feudale, o dietă la Cluj, unde se votează de nou uniunea Transilvaniei cu Ungaria, și de data aceasta contra voinţei românilor. În epoca dualismului, Clujul a fost Golgota neamului românesc, căci desființându-se Curtea cu juraţi din Sibiu, toate procesele politice ale Românilor se judecau în faţa Curţii cu juraţi maghiari din Cluj. Vestit a rămas procesul Memorandului, cu pedepsele barbare dictate fruntașilor români. În anii 1916—1918, sute de preoţi, învăţători și alți fruntași români au gemut în temniţile Clujului, mulţi găsindu-și moartea din cauza suferințelor îndurate aici. |
Fotografie: Cluj. Turunl Croitorilor şi o porţiune din zidul vechi al cetăţii văzut din NV, 1914.
Fond fotografic @ Societatea Geografică Jenő CholnokyVezi mai puţin
Autor: Lazăr, Victor. II: Din trecutul Clujului via Facebook: Clujul si clujenii.
