Complexul Turistic Făget, în perioada comunistă

Complexul Turistic Făget, în perioada comunistă
| Foto: UTH

În perioada comunistă, una dintre cele mai importante zone de agrement ale Clujului a fost Complexul Turistic Făget. Ansamblul situat pe versantul nordic al Dealului Feleac, în perimetrul Pădurii Făget, era format din patru unități distincte, extrem de frecventate de clujeni.

Cele două căi de acces spre zona respectivă erau drumul spre localitatea Sălicea și cel care se desprindea din strada Bucium, din cartierul Mănăștur, cunoscut ca Drumul Sf. Ion. Acesta din urmă era mai spectaculos, dar mai lung (7 km) și urmărind versantul drept al pârâului Gârbău, până la confluența cu pârâul Pleșa, urcând apoi în serpentine largi spre est. Numeroase alte poteci urcau din cartierele sud-vestice ale orașului spre poienile și izvoarele din Făget.

Peisajul natural era completat cu o minunată zonă de agrement, formată dintr-un camping și trei cabane.

Campingul Făget, situat la marginea unei păduri de stejar atrăgea turiștii datorită dotărilor foarte primitoare: căsuțe, loc de parcare, terasă-restaurant, teren pentru corturi și instalații sanitare moderne. MAI MULTE AICI!

Hotel de 5 stele și centru de evenimente, pe locul fosului Camping Făget

Familia Ciurtin ridică, pe locul fostului Camping Făget, din Cluj-Napoca, un hotel de cinci stele și un centru de evenimente în care va investi 10 milioane de euro. Investitor este fondatorul Albalact, Raul Ciurtin, prin dezvoltatorul Crisrock. Terenul era deținut de Unita Turism Holding (UTH), care dorea 2,7 milioane euro, dar tranzacția s-a făcut la un preț în jurul a 2 milioane, conform informațiilor ZIUA de CLUJ.  Centrul turistic şi de agrement, ce se va întinde pe o suprafaţă de 33.151 mp, va include piscină acoperită cu zonă VIP și piscină descoperită, centru spa și de cazare, terenuri de tenis, terasă, sală de evenimente, capelă de ceremonii şi parcare cu 142 de locuri. 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .