Clujenii, așteptați la Parcul Etnografic „Romulus Vuia”, care a trecut la programul de vară

Clujenii, așteptați la Parcul Etnografic „Romulus Vuia”, care a trecut la programul de vară

Odată cu trecerea la ora de vară, secția în aer liber a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Parcul Etnografic ,,Romulus Vuia” îi așteaptă cu un nou program de vizitare pe toți cei care doresc să profite de zilele frumoase de primăvară.

Astfel, clujenii, și nu numai, sunt așteptați în zilele de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 18:00 (ultima intrare fiind la ora 17.00), să se bucure de liniștea și frumusețea naturii, să admire obiectivele găzduite în incinta Parcului, dar și să ia parte la evenimentele ce vor fi organizate în lunile următoare. Toate acestea se vor desfășura cu respectarea strictă a tuturor normelor impuse de contextul epidemiologic actual.

Potrivit reprezentanților forului administrativ județean, Parcul Etnografic Național ,,Romulus Vuia” este cel mai vechi muzeu în aer liber din România și unul dintre cele mai frumoase din Europa. Ocupând, în prezent, o suprafață de peste 15 ha, parcul găzduiește în incinta sa numeroase monumente și obiective reprezentative pentru cultura materială din întreaga Transilvanie.

Printre acestea se numără și Biserica din Cizer, edificată de Horea, care a făcut și obiectul unor ample lucrări de restaurare în cadrul proiectului „Restaurare-conservare și punere în valoare a bisericilor Cizer și Petrind”.

Comenteaza