Cluj, 1928: Povestea din spatele fotografiei

O carte poștală cu un apartament din Cluj în care locuia aproape cu un secol în urmă o familie de evrei are o poveste specială. Ilustrata a fost publicată pe grupul de Facebook Clujul şi Clujenii. 

„Fotografia este un puternic mijloc de expresie. Bine folosită, ea devine o mare forţă de bine", este crezul celor de la Clujul şi Clujenii, care au relatat recent o poveste specială din spatele unei aparent banale cărţi poştale. 

,,Această carte poștală a fost realizată în ianuarie 1928 în Cluj și îl înfățișează pe tatăl meu vitreg, Károly Riemer. El este așezat în fotoliul din dreapta, vizavi se află sora sa Ilonka, iar lângă ea se află soțul ei, Mór Erdős. Pe scrisoare scrie: ,,Dragi Rózsika și Béla! Profit de această ocazie pentru a vă trimite o fotografie cu noi. Celălalt bărbat din fotografie nu este un prieten de casă, ci cumnatul meu. Sper că sunteți bine, Ilonka este în Vásárhely, are grijă de soacra mea. Vom ajunge la Cluj la sfârșitul lui februarie? Pupici: Mór Erdős."

În 1928, tatăl meu vitreg nu era încă soțul mamei mele, dar între timp, cineva mi-a dăruit această fotografie, nu cu mult timp în urmă, și am păstrat-o pentru că îl iubeam foarte mult, era o persoană excelentă și, până la urmă, el m-a crescut din a doua școală primară.

Obișnuiam să vizitez această casă când eram un copil foarte mic, când soțul mamei mele nu era încă Károly Riemer, dar familia era oricum prietenă bună. Pe perete se află un tablou mare și frumos cu ceea ce pare, dacă îmi amintesc bine, o tapiserie, dar nu sunt sigură. Tatăl meu vitreg a ieșit ca sublocotenent și a fost luat prizonier încă din 1915, s-a întors acasă din captivitatea rusă în 1922, a fost în multe locuri, a ajuns în Tașkent, Uzbekistan.

Nu era absolut deloc religios. Erau asimilați, aveau conștiința evreiască, doar că nu erau religioși. Ei bine, acest bunic Riemer, a început de jos, foarte jos, așa cum mi-a spus soția lui, bunica mea vitregă. Când s-au căsătorit, după primul an, au avut marea plăcere să cumpere o saltea, pentru că până atunci dormeau pe saltele de paie.

Așa că au ajuns unde sunt lucrând cu mâinile lor. Dar și-au educat copiii, toți au învățat muzică. Tatăl meu vitreg a mers la Academia Comercială din Viena, iar următorul fiu, Oskar Riemer, a absolvit liceul, apoi a mers la liba în timpul primului război și a avut o moarte eroică. Există o coloană memorială în cimitirul evreiesc din Târgu Mureș, unde sunt trecuți toți soldații evrei care au murit în mod eroic, inclusiv Oskar Riemer, și cred că există un memorial în cimitirul reformat, unde sunt trecuți și soldații care au murit în primul război mondial. Au avut o soră, Ilonka, care s-a căsătorit la Cluj-Napoca, o femeie frumoasă. Soțul ei se numea Mór Erdős, un inginer evreu. Ilonka era casnică, nu era sănătoasă, și din această cauză Mór o răsfăța, îi era frică de ea.

Au trăit foarte bine, nu au avut copii. Avea o voce foarte frumoasă, cânta foarte bine la pian, iar ea și soțul ei călătoreau mult. Aveau un apartament foarte elegant, foarte civilizat, apartamentul unui cuplu extrem de intelectual - soțul, fiind inginer, trebuie să fi avut un trai bun. A construit căi ferate forestiere, cred, dar mai târziu a renunțat la această meserie, iar pe vremea când făceam parte din familie, avea un mare magazin en gros în Cluj. S-au mutat din acest apartament în altul, care era și el frumos, spațios și cu adevărat splendid.

Când m-am întors din deportare, am aflat că ea și soțul ei au supraviețuit deportării în Cluj-Napoca pentru că a existat un profesor de chirurgie maghiar, Klimko, care i-a salvat pe ei și pe alții. I-a ținut în clinică [vezi Salvarea evreilor din Transilvania de Nord], așa că nu i-a predat atunci când au vrut să fie luați. Aceștia doi au supraviețuit."