Ce mesaj îi transmite Oana Boc fiicei sale, proaspăt boboc la Medicină. Fata ministrului "pamblică" a picat examenul de admitere

Ce mesaj îi transmite Oana Boc fiicei sale, proaspăt boboc la Medicină. Fata ministrului "pamblică" a picat examenul de admitere

Patricia Boc, fiica mai mică a primarului din Cluj, a fost admisă la Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu”. Mama ei, Oana Boc, i-a transmit un mesaj emoţionant pe Facebook. 

"Sunt sigură că o să fii un medic excelent, dragă Patricia!  ❤️ Entuziasmul, pasiunea, umanismul să te însoțească în continuare pe noul tău drum care începe acum. Facultatea de Medicină Dentară, Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca", a scris soţia edilului din Cluj pe reţeaua de socializare. 

Patricia Boc s-a clasat pe locul nouă la buget, după ce a obţinut nota 8,49 la testul grilă cu 50 de întrebări din biologie şi chimie, potrivit rezultatelor examenului de admitere care au fost publicate miercuri pe site-ul UMF Cluj-Napoca.

Patricia Boc a obţinut media 9,66 la examenul de Bacalaureat, după ce a absolvit Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai' Cluj-Napoca.

Şi fiica ministrului Educaţiei, Valentin Popa, a dorit să studieze la Cluj-Napoca, la Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu”, însă a fost respinsă. Teodora Popa a obţinut nota 7,47, ultima medie de admitere la buget la Facultatea de Medicină fiind 8,14.

Potrivit unui comunicat al UMF Cluj-Napoca transmis joi, la examenul de admitere din acest an au concurat, în total, 1.800 de candidaţi pentru 650 de locuri bugetate şi 318 de locuri cu taxă. La Medicină au fost 827 candidaţi înscrişi pe 300 de locuri, concurenţa fiind de 2,70/loc, prima notă la locuri bugetate fiind 10, iar ultima notă 8,14. La locurile cu taxă la Medicină prima notă cu care s-a intrat a fost 9,37, iar ultima notă 7,94.

 

Comenteaza