Castelele de pe Valea Loirei. În variantă românească

Valea Loirei a fost înscrisă în anul 2000 pe lista locurilor din patrimoniul mondial UNESCO, atracţia principală a zonei fiind faimoasele castele a căror construcţie a început în secolul al XII-lea. Facem ani de zile economii pentru a vizita această regiune, fără să ştim că la îndemâna noastră este o alta la fel de minunată, dar pe care încă nu am descoperit-o: sudul Transilvaniei.

Valea Loirei este plină de poveşti şi legende care aduc un capital turistic generos. Sudul Transilvaniei are, însă, fabuloasele sale biserici cetate, fortificaţii care au înfruntat vremurile şi duşmanii. Ele reprezintă un valoros patrimoniu religios, arhitectural şi artistic medieval, unic în Europa şi în lume. "Castelele"noastre sunt la fel de vechi, la fel de maiestuoase ca şi cele de pe Valea Loirei şi fiecare are povestea lui.

Românii iubesc poveştile în mod excesiv. Şi eu le iubesc nespus de mult. Uneori, poveşti născocite, alteori - poveşti adevărate, trăite, fericite sau triste. Povestea următoare este departe de a fi un basm. în "lada de zestre" pe care o are Transilvania există "straie" minunate, ţinute ascunse de o "pricepere" greu de înţeles a celor care ar trebui să le promoveze.

Am umblat mult prin lume şi am văzut minunăţiile altora şi nu mi-a fost nicio clipă ruşine de cele pe care le avem noi, aici, acasă. Printre acestea se numără bisericile cetate din sudul Transilvaniei, edificii care au rezistat în veacuri, multe dintre ele fiind o provocare pentru arhitecţi, urbanişti, pictori, sculptori şi chiar pentru mirenii de rând. Un cerc restrâns de persoane interesate le cunosc, marea majoritate nu. De ce? Poate pentru că este la modă să vedem palatele din Italia, castelele din Spania, Germania sau Franţa, să ne minunăm cu gura căscată, să facem mii de kilometri pentru asta.

Povestea bisericilor-fortificaţii din Transilvania ţine de o istorie lungă, complicată. Importanţa lor în veacuri este deosebită. Pe interiorul arcului carpatic, de la Deva şi urcând în est până la Bistriţa, se află peste 360 de biserici, marea majoritate fortificate, lăcaşuri care au slujit comunităţile de saşi care au vieţuit aici până nu demult. Salba aceasta de biserici fortificate este un semn al nesiguranţei timpurilor din primele secole ale mileniului trecut, când biserica nu era numai lăcaş de cult, ci şi pavăză în calea năvălitorilor păgâni.

Bisericile se prezintă, astfel, ca nişte edificii defensive cu un sistem mai simplu sau mai complicat de elemente de apărare, prezentând elemente de arhitectură romanică (în cele timpurii) şi gotică.

în prima parte a secolului XIII, ca linie arhitectonică, se impune goticul burgund, iar în sec XIV-XVI, linia goticului matur. Măreţia acestor biserici a fost dată de bunăstarea comunităţilor care le-au ridicat şi de locul în care au fost amplasate. Ele se înscriu într-un registru tipologic extrem de divers. Bisericile pot fi asemănate cu nişte castele fortificate pentru că au etaje fortificate, ziduri cu metereze, nişe pentru arcaşi şi archebuzieri, alături de alte elemente defensive.

Foarte speciale, de pildă, sunt bisericile fortificate amplasate în jurul oraşului Sibiu, accesibile fără un prea mare efort din partea celor interesaţi. De aceea, un traseu de o zi pentru a le admira este o idee accesibilă şi binevenită. Dacă pleci dimineaţă de la Cluj şi nu îţi propui să zăboveşti la Alba Iulia, poţi face primul popas în Sebeş, la Biserica Evanghelică, edificiu ridicat între anii 1241-1382, într-un amestec de stil romanic cu gotic timpuriu. în drum spre Sibiu, după câţiva kilometri, virezi la dreapta spre a descoperi Câlnicul şi una dintre cele mai vechi şi frumoase biserici cetate, înălţate la jumătatea secolului al XIII-lea.

De sus, din buza dealului, îţi sare în ochi imensul turn înconjurat de ziduri groase. Biserica este zidită pe un deluşor înconjurat de un pârâu care cândva alimenta şanţul de apărare lat de patru metri. Turnul Siegfried, care are o istorie aparte, domină întreaga incintă înconjurată de un zid de formă circulară, înalt de şapte metri. Turnul Porţii este, de asemenea, remarcabil.

Următorul popas, la câţiva kilometri, e la Miercurea Sibiului, unde biserica fortificată se prezintă la fel de impresionant. încadrată iniţial în categoria bazilicilor romanice, a fost transformată, secolele următoare, într-o biserică cu o linie arhitecturală bogată în elemente gotice. Fortificaţia din jurul acesteia are o formă aparte, alcătuind un sistem de ziduri cu galerii de acces suprapuse.

Cele mai vechi biserici săseşti

Biserica fortificată din Dobârca a fost ridicată în nordul localităţii la mijlocul secolului XIII. Iniţial, aceasta a fost o bazilică romanică transformată ulterior într-una gotică. Interesant la această construcţie este modul în care au fost realizate nivelurile superioare, prevăzute cu metereze care erau accesibile prin scări de lemn. Forma aproape circulară a zidului de incintă copiază forma platoului pe care este construit şi are o înălţime de şapte metri. Biserica fortificată din Cristian se află în lunca Cibinului, la numai 9 kilometri de Sibiu, străjuind localitatea.

Este caracterizată prin turnurile aparţinând stilului romanic, situate în jurul piramidei octogonale. Un mic ocol de doar 6 kilometri ne dezvăluie Michelsberg, adică Cisnădioara, dominată de la o înălţime ameţitoare de biserica fortificată construită în secolul al XII-lea şi care şi-a păstrat înfăţişarea, fiind exemplul tipic al celor mai vechi biserici săseşti din Transilvania. Aici s-a păstrat tencuiala originală pe pereţii navei centrale, care este despărţită de corul pătrat printr-un arc triumfal.

Ziduri de şase metri

Maiestuoasa biserică de la Cisnădie a fost ridicată la începutul secolului al XIII-lea. Incinta interioară este înconjurată de ziduri înalte de şase metri care au pe latura interioară un coridor acoperit. Biserica este dominată de şapte turnuri de apărare, fiecare dintre ele de o spectaculozitate aparte. 

(Articol publicat iniţial în 2010)