Atenție, la noapte schimbăm ora! Curiozități, mituri și efectele reale asupra sănătății
- Scris de Ziua de Cluj
- 26 Oct 2024, 16:00
- Life
- Ascultă știrea

România trece la ora oficială ”de iarnă”, în noaptea de sâmbătă spre duminică când ora 4.00 devine ora 3.00.
În noaptea de 26 spre 27 octombrie, România revine de la ora de vară, care se aplică din ultima duminică a lunii martie, la ora Europei de Est sau Timpul Legal Român. Astfel, începând de duminică, România va avea două ore avans faţă de timpul universal coordonat (UTC).
România se află în fusul orar 2, iar Timpul Legal Român se aplică din ultima duminică a lunii octombrie până în ultima duminică a lunii martie, când România trece la ora de vară, iar diferenţa faţă de UTC este de trei ore.
Parlamentul European a decis în martie 2019 renunţarea la schimbarea orei, măsură care urma să intre în vigoare din 2021, decizia trebuind însă confirmată şi de Parlamentele naţionale. Țările europene au introdus dispoziţiile privind orarul de vară în secolul trecut, pentru a economisi energie, conform News.ro.
Începând cu 1980, Uniunea Europeană a adoptat treptat acte legislative care să pună capăt schemelor naţionale divergente în materie de schimbări ale orei. Cu toate acestea, în 2018, scopul schimbării orei a devenit mult mai puţin relevant, existând studii care sugerează că economiile de energie sunt minore, iar cetăţenii se plâng tot mai mult de efecte negative asupra sănătăţii.
Schimbarea orei poate afecta diferit oamenii, în funcţie de vârstă, stil de viaţă şi sănătate. Specialiştii susţin că schimbările de oră pot cauza anumite probleme temporare în ritmul circadian, ceea ce poate duce la oboseală, somnolenţă, scăderea performanţei la locul de muncă şi creşterea riscului de accidente.
Curiozități și mituri despre schimbarea orei
Originea ideii datează din 1784, când Benjamin Franklin sugera „economisirea luminii prin trezirea mai devreme”. Totuși, această măsură s-a aplicat prima dată în timpul Primului Război Mondial, ca metodă de economisire a resurselor, informează oficiuldeștiri.ro.
Un mit răspândit este că ora de iarnă reduce semnificativ consumul de energie. Studii recente arată, însă, că impactul acestei schimbări asupra economisirii de energie este mic, mai ales datorită tehnologiilor moderne de iluminat.
Un alt mit este că schimbarea orei reduce accidentele rutiere. Datele arată că, de fapt, riscul de accidente crește în primele zile după schimbarea orei, din cauza adaptării dificile a șoferilor. Trecerea la ora de iarnă poate afecta și sănătatea psihică: oamenii resimt o scădere a energiei și o ușoară depresie sezonieră, un fenomen denumit „tulburare afectivă sezonieră” (SAD).