DISTRIBUIE
Cei de lângă noi... Mă gândesc la etniile ce dau provinciei transilvane şi oraşului nostru o anumită identitate comună izvorâtă din interculturalitate, mai mult decât din multiculturalitate.Mă gândesc la istoria care ne-a adus alături, cu bune şi mai puţin bune, dar care ne-a determinat, în ultimă instanţă, să convieţuim, dacă nu înfrăţiţi, cel puţin într-o atmosferă... de toleranţă.
Plecând de aici, m-am aplecat cu interes asupra volumului “Noi_Mi”, o culegere de texte semnate de şase scriitori maghiari, publicate în colecţia “Corbul alb” al editurii Vilaghirnev (“Ştirile lumii”, traducere liberă - n.n.), editură susţinută de scriitori şi publicişti din Bucureşti, Braşov, Cluj şi Baia Mare, fondatorul grupului fiind Csaba Szabo de la studioul TVR din Cluj.
Membrii grupului declară că sunt adepţii convieţuirii constructive între naţiunile Europei Unite şi că unele rubrici vizează direct probleme convieţuirii româno-maghiare. “Nota bene”, cum s-ar zice .
Lecturându-l cu interes, am constatat că el respectă, în principiu, linia ce şi-a propus-o grupul amintit. Textele semnate de Attila Ambrus abordează aspecte ale acestei tematici largi; în cel intitulat “Blocuri comune” sau “Prefer România” face incursiuni în presa română şi maghiară, observând că din ambele părţi există un anumit interes pentru manifestările culturale tradiţionale, cu trimiteri la cea din Şumuleul Ciuc, Racoşul de Jos sau la cele româneşti. Citind textul, ajungi uşor la concluzia că fiecărei “tabere” îi pasă de ceea ce se întâmplă alături. Se redă chiar o declaraţie a unui cetăţean, pe nume Zsolt Szatmari, reprodusă în “Cotidianul”, om care declară, firesc: “Nu suntem diferiţi, suntem la fel”. De asemenea, autorul anlizează şi un studiu dintre anii 1996-2002, din care reiese că românii îşi consideră co-etnicii primitori, cumsecde, harnici şi inteligenţi. Janos Balazs, în “A fost odată un grof”, deplânge, în esenţă, nerecunoştinţa semenilor faţă de un om care a dezvoltat Băile Geoagiu, apoi, după ieşirea din închisoare, după Revoluţia din 1848, îşi reface domeniile, castelul şi, în final, le donează şcolii din Orăşt.
Dar azi autorul n-a mai găsit nici o urmă, nici un semn ale acestei generozităţi, trecerea Omului, Kun Kocsard, prin lume, fiind uitază total... Apoi, Ilona Simon se ocupă de “Basme şi psihologia umană”, ca şi de “Noţiunea de eu superior”, aducând în sprijinul dascălilor, în special, teze interesante... Istvan Mihaly abordează probleme legate de cinematografie, iar Attila Tamasi reproduce fragmente dintr-un mini-roman ştiinţifico-fantastic, “Locuitorii electronici”, învăţâmdu-ne şi ce înseamnă “Povara cunoaşterii”.
Am lăsat la urmă textul de bază, ca întindere, al cărţii, “Margaretele lui Alexandru cel Bun”, semnat de Csaba Szabo. Este minunată ca idee “Investigaţia literară în veacul cel mai tânăr al Moldovei”. Bazându-şi investigaţia pe 85 de ani de istorie a Moldovei, adică plecând de la anul 1347, când a avut loc expediţia regală Angevină condusă de “comite Drag, oloco de Bedeu Haza din Maramureş în partea nordică a Moldovei de azi şi descălecatul lui Dragoş”, şi până la 1432, când are loc moartea nepotului Muşatin - Alexandru cel Bun şi când ia sfârşit veacul cel mai tânăr al Molovei”, autorul îşi lasă imaginaţia să zburde şi alcătuieşte, cu fantezie şi curaj creator, un text literar-istoric, care te învăluie în atmosfera vremii de atunci, totul fiind ca un fenomen de tel-e-port”, cu amănunte zidite cu artă şi devenite astfel extrem de interesante, simţind, pe alocuri, ironii discrete, dar şi o uşoară nostalgie.
Toate capitolele textului, sugerează o complexă viziune literar-istorică asupra acestui fabulos trecut: “Ardealul strecurat în Moldova”, “Aventura Europa Srodkowa”, “Diploma de descălecare; Pseudocinegetica bourului”, până la întrebarea retorică, plină de nostalgie “Unde eşti, Margareta noastră?”, dau măsura unui text ce merită apreciat pentru viziunea originală a scriitorului maghiar, chiar dacă, pe alocuri, istoricii îl pot contrazice. Dar fiind o “investigaţie literară”, creaţia poate duce oriunde, fără bariere.
Membrii grupului declară că sunt adepţii convieţuirii constructive între naţiunile Europei Unite şi că unele rubrici vizează direct probleme convieţuirii româno-maghiare. “Nota bene”, cum s-ar zice .
Lecturându-l cu interes, am constatat că el respectă, în principiu, linia ce şi-a propus-o grupul amintit. Textele semnate de Attila Ambrus abordează aspecte ale acestei tematici largi; în cel intitulat “Blocuri comune” sau “Prefer România” face incursiuni în presa română şi maghiară, observând că din ambele părţi există un anumit interes pentru manifestările culturale tradiţionale, cu trimiteri la cea din Şumuleul Ciuc, Racoşul de Jos sau la cele româneşti. Citind textul, ajungi uşor la concluzia că fiecărei “tabere” îi pasă de ceea ce se întâmplă alături. Se redă chiar o declaraţie a unui cetăţean, pe nume Zsolt Szatmari, reprodusă în “Cotidianul”, om care declară, firesc: “Nu suntem diferiţi, suntem la fel”. De asemenea, autorul anlizează şi un studiu dintre anii 1996-2002, din care reiese că românii îşi consideră co-etnicii primitori, cumsecde, harnici şi inteligenţi. Janos Balazs, în “A fost odată un grof”, deplânge, în esenţă, nerecunoştinţa semenilor faţă de un om care a dezvoltat Băile Geoagiu, apoi, după ieşirea din închisoare, după Revoluţia din 1848, îşi reface domeniile, castelul şi, în final, le donează şcolii din Orăşt.
Dar azi autorul n-a mai găsit nici o urmă, nici un semn ale acestei generozităţi, trecerea Omului, Kun Kocsard, prin lume, fiind uitază total... Apoi, Ilona Simon se ocupă de “Basme şi psihologia umană”, ca şi de “Noţiunea de eu superior”, aducând în sprijinul dascălilor, în special, teze interesante... Istvan Mihaly abordează probleme legate de cinematografie, iar Attila Tamasi reproduce fragmente dintr-un mini-roman ştiinţifico-fantastic, “Locuitorii electronici”, învăţâmdu-ne şi ce înseamnă “Povara cunoaşterii”.
Am lăsat la urmă textul de bază, ca întindere, al cărţii, “Margaretele lui Alexandru cel Bun”, semnat de Csaba Szabo. Este minunată ca idee “Investigaţia literară în veacul cel mai tânăr al Moldovei”. Bazându-şi investigaţia pe 85 de ani de istorie a Moldovei, adică plecând de la anul 1347, când a avut loc expediţia regală Angevină condusă de “comite Drag, oloco de Bedeu Haza din Maramureş în partea nordică a Moldovei de azi şi descălecatul lui Dragoş”, şi până la 1432, când are loc moartea nepotului Muşatin - Alexandru cel Bun şi când ia sfârşit veacul cel mai tânăr al Molovei”, autorul îşi lasă imaginaţia să zburde şi alcătuieşte, cu fantezie şi curaj creator, un text literar-istoric, care te învăluie în atmosfera vremii de atunci, totul fiind ca un fenomen de tel-e-port”, cu amănunte zidite cu artă şi devenite astfel extrem de interesante, simţind, pe alocuri, ironii discrete, dar şi o uşoară nostalgie.
Toate capitolele textului, sugerează o complexă viziune literar-istorică asupra acestui fabulos trecut: “Ardealul strecurat în Moldova”, “Aventura Europa Srodkowa”, “Diploma de descălecare; Pseudocinegetica bourului”, până la întrebarea retorică, plină de nostalgie “Unde eşti, Margareta noastră?”, dau măsura unui text ce merită apreciat pentru viziunea originală a scriitorului maghiar, chiar dacă, pe alocuri, istoricii îl pot contrazice. Dar fiind o “investigaţie literară”, creaţia poate duce oriunde, fără bariere.
DISTRIBUIE
Comenteaza
