Valori noi

Valori noi
Un reporter m-a întrebat care sunt jucătorii de valoare noi pe care i-am observat la actualul turneu final al campionatului mondial de fotbal. Într-adevăr, ce valori noi au apărut? Încerc o evaluare înainte de semifinale şi mă opresc asupra jucătorilor pe care i-a consacrat campionatul mondial aflat în desfăşurare.
Sub acest aspect, sud-africanul Tshabalala iese în relief ca atacant cu intuiţie, viteză, simţ al porţii. Uruguay-ul îi dă, cu siguranţă, pe Lugano, Forlan (un excelent conducător de joc, cu pregătire completă) şi pe Suarez (acum unul dintre cei mai buni atacanţi din lume). Franţa nu l-a jucat destul pe Gourcuff, care va avea, însă, datorită valorii sale ridicate, un cuvânt greu de spus în anii ce vin. Germania a întinerit echipa şi a titularizat cu curaj (forţată în parte şi de accidentarea lui Ballack) un portar, Neuer, care aminteşte de portarii cu care altădată cucerea titlul mondial, doi fundaşi, Badstuber şi Boateng, trei mijlocaşi, Khedira, Oezil şi Kroos, şi un vârf de atac, Thomas Müller.

Nici o echipă de prim plan nu a făcut o primenire comparabilă cu cea efectuată de antrenorul Joachim Löw. De la ghanezi, Muntari şi Asamoah îmi par concludenţi. Olanda aduce, la rândul ei, numeroşi jucători care acum au ocazia să apară în prim planul lumii: Snijder, Robben, Huntelaar. Japonia îl dă pe Honda, atacant mereu însetat de gol, tehnic şi chibzuit. Italia l-a propus pe fundaşul Criscito. Paraguay-ul l-a etalat cu succes pe Nelson Valdez, jucător aflat continuu în atac, dispunând de tehnică, viteză, angajament, şi pe Cardozo. Dani Alvez mi se pare cea mai bună propunere nouă a Braziliei, iar David Villa, Pedro, Fabregas, Ramos sunt valori noi ale Spaniei.

Se poate observa că echipele care şi-au primenit loturile în cea mai mare măsură au ajuns în faze avansate ale competiţiei. Dar aceste echipe – Germania., Spania, Olanda, Uruguay, mai ales – au ajuns aici şi fiindcă şi-au asigurat o continuitate organică dinspre jucătorii experimentaţi tactic şi bine pregătiţi tehnic, rulaţi deja în campionatul mondial anterior. Uruguay-ul de astăzi are în Forlan o revelaţie a actualului turneu final, care a contribuit pe parcursul anilor la structurarea jocului, după cum Germania are în Mertesacker, Lahm, Schweinsteiger, Klose, Podolski o coloană vertebrală ce permite valorificarea noilor convocaţi la lot. Olanda are în van Bronckhorst, Mathijsen, van Bommel, Kuyt o linie de coagulare a echipei. Iar Spania vine cu Casillas, Xavi, Hernandez, Xavi Alonso, în jurul cărora clădeşte întreaga echipă. în chip evident, valoarea jucătorilor, nu vârsta, dă anvergura unei echipe, iar criteriul valorii este mereu soluţia.

Merită evocaţi, însă, şi, antrenorii care capătă consacrare definitivă de nivel înalt odată cu ediţia 2010 a campionatului mondial de fotbal. Indiferent de rezultatele care urmează odată cu jucarea semifinalelor şi a finalelor, au căpătat deja profil Milan Rajevac, care a creat dinamica echipă din Ghana, Gerardo Martino, care a pregătit foarte agreabila formaţie din Paraguay. Antrenorul Oscar Tabarez a imprimat o concepţie modernă de joc cu randament excelenţilor jucători din Uruguay. Bert van Marwijk a asamblat prodigioasele talente ale Olandei într-o echipă ce combină realismul scorului cu un potenţial neobişnuit de tehnicitate şi spectaculozitate. Până în acest moment, însă, inovaţia cea mai clară în istoria dintotdeauna a fotbalului o aduce Joachim Löw.

Atunci când va fi timpul pentru a examina pe îndelete meciurile Germania-Anglia şi Germania-Argentina se vor putea observa mai precis ideile efectiv noi care au organizat jocul echipei germane sub aspectul aşezării în teren, al conceperii compartimentelor, al valorificării individualizate a jucătorilor, şi, desigur, sub aspectul pregătirii psihologice.

Comenteaza