Mi-am exprimat clar, fără echivoc susţinerea pentru profesorul Ioan Aurel Pop, nu pentru că aveam aşteptări materiale sau de promovare, aşa cum se aşteptau mulţi din opozanţii acestuia, ci pentru că susţineam şi susţin ideea înnoirii democratice a UBB .
Pe de altă parte, Ioan Aurel Pop este pentru mine şi pentru mulţi alţii expresia performanţei academice şi morale. L-am avut asistent şi profesor în perioada când făceam studiile de istorie la Cluj şi sunt onorat că fac parte alături de domnia sa şi de alţi colegi din galeria şefilor de promoţie a Facultăţii de Istorie şi Filosofie. Mi-am propus însă să urmăresc atent evoluţia vieţii universitare după victoria domniei sale. Îndreptarea lucrurilor nu se face de azi pe mâine şi nu se face totdeauna cu cei ce-i sunt apropiaţi unui rector sau altuia. Schimbările vin din atitudinea profesorilor şi studenţilor. Nu voi ezita nici o clipă să critic derapajele unei administraţii universitare, fie ea formată şi din oameni foarte apropiaţi mie. Deocamdată nu o să critic pentru că aştept ca noul leadership al UBB să intre în "pâine". Ştiu că lucrurile sunt dificile şi rectorii noi aleşi au de înfruntat inerţia "vechii administraţii". Ştiu, de asemenea, că noul rector are acum mai mulţi "prieteni" decât erau cei înscrişi pe listele electorale, aşa cum Mihai Viteazul avea "creditorii" săi. Ştiu, de asemenea, că fideli până la capăt rectorului în campania electorală au fost foarte puţini. Unii au jucat neutru, alţii au jucat la ambele capete. Şi mă refer aici mai ales la decani, oameni "supuşi vremurilor", cu excepţia unuia singur, decanul Paul Vasilescu de la Facultatea de Drept.
Profesorul Ioan Aurel Pop a fost ales de corpul universitarilor, studenţi şi profesori şi a fost confirmat de ministrul Educaţiei rector al UBB în 12 martie 2012. Suntem la începutul unui nou drum. Ioan Aurel Pop a câştigat competiţia pentru funcţia de rector pe baza unei noi viziuni despre universitate, bazată nu pe "închipuiri manageriale" în care facultăţile ce aduc studenţi mulţi au cadre didactice mai bine plătite decât altele, deşi cercetarea lasă mult de dorit în unele "construcţii mamut", ci pe ideea de egalitate în performanţă şi salarizare. Aşteptările în multe facultăţi sunt mari. Foarte mulţi din colegii mei aşteaptă de la rector şi de la Senat un semn. Demersul lor, făcut cu tenacitate şi încredere în 8 martie, are nevoie de un semnal că lucrurile nu mai pot continua ca până în prezent.
Ce opţiuni au rectorul şi Senatul UBB?
Soluţiile sunt simple. Ele izvorăsc pe de o parte din analizele făcute de ARACIS , iar pe de altă parte, din clasificarea domeniilor de studii. Nu poţi avea salarii mici acolo unde domeniile s-au clasificat pe primul loc în ţară şi salarii mari sau oricum mai mari acolo unde cercetarea cadrelor didactice s-a plasat pe locul secund sau chiar mai rău.
În altă ordine de idei, rectorul are posibilitatea regândirii structurii departamentelor din UBB. Nu poţi avea departamente performante cu doi sau trei oameni. Nu poţi avea performanţe acolo unde şefii de departamente au altă specializare decât cea a programelor pe care le reprezintă. UBB este o universitate de prestigiu şi fiecare facultate sau departament ar trebui conduse de oameni de prestigiu.
În ultima vreme au apărut din dorinţa vechii administraţii facultăţi şi departamente noi, fără prestigiu intelectual şi fără să facă dovada că pot forma măcar un departament funcţional. Nu ar fi lipsit de interes ca analiza Senatului şi a rectoratului UBB să se îndrepte şi în această direcţie.
Alegerea preşedintelui Senatului, de asemenea, este extrem de importantă. Senatul condus de oameni tineri, cu dorinţa de schimbare, care s-au opus vechii administraţii, poate fi un început promiţător.
Adrian Ivan
