Pe când un “cadastru verde” în municipiul nostru?

Pe când un “cadastru verde” în municipiul nostru?
Este evident că atributele majore ale unui oraş nu se rezolvă de azi pe mâine, mai ales când e vorba de corecta utilizare a mediului geografic, optimizarea calităţii vieţii, îmbunătăţirea mobilităţii.

 Cu atât mai mult în cazul alegerii unui drum propriu în devenirea oraşului, pe plan regional sau naţional. Luând în vizor doar cadrul natural – implicat direct în calitatea existenţei – sunt tentat să apelez la exemplul Timişoarei, “acest miracol născut din mlaştină şi mocirlă (e vorba de zona ce era ocupată înainte de secolul XVIII de multele braţe ale Timişului şi Begăi), care trăieşte într-un peisaj artificial, creat exclusiv prin strălucirea minţii şi hărnicia braţelor omeneşti...” (M. Opriş 1987).

 

 Dacă odinioară se putea vorbi de o arie a mlaştinilor şi pădurilor, după 1716 se va ajunge la reducerea la jumătate a extinderii ei anterioare, prin defrişările făcute pentru agricultură şi noi localităţi. De aici şi până la apariţia metaforei “oraşul parcurilor”, în secolul XX, a fost necesară o preocupare de peste 150 de ani (primul parc public se amenajează în 1858), ce se regăseşte în planurile de sistematizare a oraşului până astăzi. în planul din 1913 este consemnată, deja, salba celor cinci parcuri din nordul Canalului Bega şi tot atunci apare propunerea pentru cele din sudul aceluiaşi curs de apă. în 1964, proiectul “Zona Preorăşenească  Timişoara” va prezenta propuneri de prezervare, de extindere şi amenajare a unor păduri periurbane de agrement situate la circa 7, 16 şi 20 de kilometri de Timişoara.

 

în 2005 se va constata, însă, că aceste propuneri, deşi însumau 4.060 de hectare,  nu puteau oferi unui viitor oraş de 400.000 de locuitori decât acoperirea ca posibilitate de recreere a 3-4% din numărul locuitorilor (deşi media în oraşele europene apusene este de 15-20%). Se va cere ca efortul de măsurare a acestei zestre de păduri de agrement să fie continuat prin parteneriat cu comunele din aria metropolitană. Oare, o asemenea idee s-a avut în vedere la constituirea Asociaţiei Metropolitane Cluj?

 

Să ne întoarcem, însă, la intravilan. Deoarece cu cele 15 parcuri şi 9 scuaruri, municipiul de pe Bega nu se apropie de media Uniunii Europene, pentru noul Plan Urbanistic General (PUG), s-a lansat o licitaţie în vederea elaborăii unui studiu complex (premergător întocmirii PUG) pentru “facilităţi sportive şi de agrement” ce nu va neglija nici contextul zonal. Mai exact, plecându-se de la o analiză foarte detaliată a existentului (străzi, cartiere, oraş şi populaţia pe categorii), se cer principii şi strategii de dezvoltare, axate pe sănătate, libertate de mişcare, ecologii de agrement şi sport, accesibilitate, ambianţă, sustenabilitate etc.;

 

Asigurarea condiţiilor ca orice locuitor să aibă acces la spaţiul verde fără a merge mai mult de 10-15 minute pe jos nu va neglija aportul sistemului verde la identitatea oraşului. Ceea ce este, în continuare, de reţinut e faptul că, pe lângă multitudinea studiilor şi preocupărilor de până acum, Timişoara a întocmit între 1999-2004 şi “Cadastrul Verde” de la nivelul străzilor- dându-se, pentru fiecare arbore, poziţia, dimensiunile, specia, vârsta- la cel al pădurilor extraurbane (în acest caz, mai sumar).

 

Existenţa unui asemenea inventar este garanţia esenţială a unor propuneri viabile. Să-i felicităm deci pe timişoreni că au învăţat bine din  exemplul Barcelonei...!

Comenteaza