Oameni care duc lumea înainte

În nebunia ce caracterizează azi societatea românească, dusă la extremis printr-o sumedenie de angajamente neonorate de politicienii demagogi şi ipocriţi, mai sunt, din fericire, şi unii oameni preocupaţi de munca lor, perseverenţi şi severi cu ei înşişi, rămaşi ca o “rara avis” pe baricadele profesiei pe care o fac cu sârg, refuzând să mai privească anarhia din jurul lor.

Sunt cercetătorii, marea majoritate a cercetătorilor, care, de fapt, duc lumea înainte şi cărora noi le datorăm totul.

Am în faţă una dintre probele indubitabile ale unei astfel de atitudini: “Anuarul” Institutului de Istorie Naţională, volumul XI pe anii 1946-1947(luaţi aminte la anii respectivi!), întocmit de Ioan Moga, directorul de atunci al instituţiei menţionate... Aşadar, după peste 50 de ani, adică în 2009, Institutul de Istorie “G. Bariţiu” de azi, în colaborare cu editura “Albatros”, scoate la lumină un “Anuar” care ar fi trebuit să apară în anii amintiţi, dar n-a mai văzut lumina tiparului din motive uşor de ghicit dacă ţinem seama de noul context politic apărut după 1944 în România, dar şi de conţinutul publicaţiei pregătite de Ioan Moga.

 

 Pentru că anticipez şi spun că în locul studiului despre primul incunabul românesc, adică “Catehismul românesc” de la 1544 din studiul lui I. Crăciun, profesor pe atunci la Universitatea clujeană, trebuia - nu-i aşa?!-, să citim “Capitalul “ lui Karl Marx; sau, eventual, tot cartea lui cu stafia ce bântuia prin Europa: comunismul. A fost, într-adevăr, o stafie care a bulversat o lume mai bine de un veac.

 

Revenind la “Anuarul” evocat, se cuvine să spun că din textul publicat în deschidere de dr. Veronica Turcuş reiese munca migăloasă depusă de cercetătorii actualului Institut de Istorie “G.Bariţiu” pentru recompunrea lui, prin identificarea textelor iniţiale şi cuprinsul lui, aşa cum l-a gândit Ioan Moga. încât azi putem citi studiul complet al lui Ioan Crăciun dedicat Catehismului românesc din 1544, dar pierdut prin arhive, însă cu probe sigure că fost tipărit aici, în Transilvania, la Sibiu, studiul fiind axat, de fapt, pe ediţia II-a din 1559 - de la Braşov -, urmat de celelalte catehisme româno-luterane, Bârseanu, Sturdzan şi Marţian.

 

Iar dacă este să ne referim la întregul conţinut al “Anuarului”, întârziat peste 50 de ani, putem spune că şi restul textelor lui este mai mult decât incitant: “Lecţia de deschidere a cursului de Istoria Transilvaniei”, rostit de I. Moga în februarie 1946; apoi: “Ceva despre Alexandru Ipsilanti şi familia Sînă din Moravia” de Mihai P. Dan; “Contribuţii privitoare la vechimea românilor sătmăreni” de Al. Doboşi, precum şi alte texte semnate de Mircea Zdrenghea şi Ion I. Russu. Dr. Varonica Turcuş ne dă şi alte informaţii utile generaţiei de azi şi  celor viitoare. Ea ne spune, de exemplu, că la ora când I. Moga era directorul institutului pomenit, în Cluj erau nu mai puţin de cinci institute cu un asemenea profil, dar diferite, desigur, ca tematică: Institutul de Istorie Naţională, Institutul de Istorie Universală, Institutul de Studii Clasice, Centrul de cercetări privitoare la Transilvania, Institutul Ştiinţific Ardelean .

 

 Toate au fost apoi “înghiţite” prin “reforma” învăţământului din 1948 (care, iată, făcând haz de necaz, putem spune că nici azi n-a ajuns la final), când s-a înfiinţat Institutul de Istorie, devenit apoi “G. Bariţiu”. Un “Anuar” care, şi prin apariţa lui insolită într-o lume nebună, nebună, nebună, ne arată că cercetătorii stau “încă” bine înfipţi pe baricada muncii lor, oricâte valuri politice şi, mai ales, economice, încearcă să-i sugrume prin lipsa fondurilor necesare.