Imprumutul, mai ieftin ca o Cola, direct din cartier!

“Banca îţi împrumută o umbrelă când e soare şi ţi-o cere înapoi când plouă”. Zicala asta merită scrisă mare şi viu colorat, pe toate gardurile, ca s-o vedem de fiecare dată când ne paşte pofta de a lua împrumuturi.

 Conform datelor recente ale BNR, numărul persoanelor care au întârziat plata ratelor la credite cu mai mult de 30 de zile a ajuns în august la 627.899, cu 178.389 mai multe decât la finele anului trecut. Totalul sumelor restante a ajuns la 2,2 miliarde RON, respectiv 3.500 RON pe cap de restanţier. Spre comparaţie, la sfârşitul anului trecut, datoria medie era de doar 2.182 RON.

 

OK, asta e fundătura, de ce am ajuns aici? Simplu! Fiindcă, în ultimii 4 ani, instituţiile de creditare (inclusiv băncile) alergau după noi ca să ne plaseze bani inclusiv “doar cu buletinul”. Se acceptau la calculul veniturilor cam toate cele, nu doar sumele permanente. Banii veneau iute de tot, cardurile de credit erau expediate până şi prin poştă. Una-două te trezeai sunat de voci calde care-ţi propuneau “o ofertă excelentă”!

 

între timp, puterea de cumpărare ne creştea dacă nu vertiginos, măcar constant. De cum a dat criza peste noi, vocile calde au dispărut, înlocuite de plicuri recomandate şi SMS-uri trimise ba de creditori, ba de firme de recuperatori, plus telefoane acre de la aceiaşi rackeţi legalizaţi. Gata cu ofertele, gata cu înţelegerea, dumnealor vor banii exact la timp şi în  suma stabilită pe vremea belşugului! Degeaba încerci să le spui că ai ajuns la fundul sacului şi că vei plăti imediat ce faci rost de bani.

 

Nu! Ei vor totul acum, instant, ieri dacă se poate! Ca semn de maximă înţelegere şi ajutor pentru clienţi, băncile au majorat dobânzile, ceea ce consilierii de credit te asigurau, mai acum un an, că nu se va întâmpla niciodată! Ce dacă e criză şi oamenii câştigă mai puţin, iar costul vieţii a explodat? Profitul contează, restul ducă-se naibii din partea Board-ului băncii nostre! Un amic mi-a povestit o situaţie de-a dreptul ridicolă, dacă n-ar fi revoltătoare.

 

Omul s-a umplut de credite în ultimii trei ani, ca foarte mulţi dintre români. Apoi a avut plăcerea să divorţeze. Dintr-un foc, veniturile i-au fost grevate cu 1/3 ca pensie alimentară. Săptămânile trecute, făcând o nouă (şi disperată) socoteală, a tras concluzia că plăteşte cca 1.000 RON pe lună rate, în timp ce venitul lui real de-abia ajunge la 2.800 RON.

Hai să încerce soluţia mult lăudată a refinanţării, astfel încât să nu mai plătească 1.000 RON în cinci locuri, ci mai puţin, într-un singur loc! Se duce la o bancă din alea cu pretenţii, depune vraful de scripte cerute şi află că, surpriză, veniturile lui sunt prea mici pentru a căpăta refinanţarea! Logica îi dă ghes şi încearcă să explice:

“- Stimată bancă, dar cum să am venituri prea mici de vreme ce pot plăti, lunar, peste 1.000 RON, iar dacă îmi aprobaţi refinanţarea, aş plăti doar 650 RON? E un nonsens!”

 

Răspunsul primit? NU! Logica, se vede, n-are treabă cu băncile noastre. Cauza refuzului? Dumnealor iau în calcul (asta acum, că anul trecut era taman invers) doar veniturile tale, alea personale, cu caracter permanent, nu pe ale întregii gospodării plus ce-ţi vine suplimentar. Vorba unei funcţionare:

“- Chiar dacă aţi avea un venit neoficial de 5.000 Euro, noi tot salariul scriptic vi-l luăm în considerare.

- OK, dar atunci, de ce, când am luat creditele, nu se verifica la sânge totul?

- Ei, şi Dvs! Erau alte vremuri!

- Mda... Atunci, haideţi să refinanţăm doar creditele cele mai păguboase!

- Nu se poate nici asta, fiindcă noi luăm în calcul toate datoriile Dvs. lunare, şi, oricum aţi suci-o, tot sunt prea mici veniturile permanente faţă de cât aveţi de plată.

- Dar eu plătesc lunar, totul, doamnă!

- Da, dar nu din veniturile scriptice!”

Asta fu totul. Amicul, pe care l-am întâlnit negru de bucurie, tocmai venea de la bancă şi mi-a spus povestea lui, pe care a încheiat-o aşa:

“ - Nu pot decât să-i invidiez pe ăi de au curajul să-şi pună cagule şi să rezolve problema creditelor în 50 de secunde”.

 

Eu, cu tot respectul, am altă părere. Să rezolve problema cei care au permis momirea şi chiar înşelarea cetăţenilor prin aceste credite acordate cu maximă uşurinţă, dar care acum se cer plătite cu maximă stricteţe. Totul seamănă cu povestea acelui amerindian care-şi făcuse un muzeu în casă. Pe uşa din faţă scria: “Intrarea liberă”. Când să pleci, un alt afiş te anunţa, sec: “Ieşirea 5 dolari”!