Clujeanul condamnat la 25 de ani de închisoare în Chile pentru trafic de droguri a fost adus în România pentru a-și ispăși pedeapsa
- Scris de Nicu Mitrea
- 31 Mai 2024, 10:55
- Justiţie
- Ascultă știrea
Un bărbat de 56 de ani, din Cluj, care a fost condamnat în Chile la 25 de ani de închisoare, a fost transferat în România pentru continuarea pedepsei.
Clujeanul a fost condamnat la închisoare pentru trafic de droguri.
"La data de 31 mai 2024, o escortă a Poliției Române a adus în țară, din Chile, un bărbat, de 56 de ani, domiciliat în Cluj, condamnat pentru trafic de droguri. Acesta a fost transferat în România, în vederea continuării executării pedepsei. Bărbatul a fost condamnat în Chile, pentru trafic de droguri, la 25 de ani de închisoare și a solicitat să fie transferat în România, în vederea continuării executării pedepsei", a transmis Inspectoratul General al Poliției Române.
Transferul s-a realizat prin Biroul Național Interpol, cu sprijinul Ministerului Justiției, iar bărbatul va fi încarcerat, în vederea executării pedepsei.
Este vorba despre George Rusu, un bărbat din Cluj, arestat în 2004 în Chile pentru trafic de droguri, urmează să fie transferat în România pentru a-și ispăși restul pedepsei, după o decizie a Curții de Apel Cluj din 2021.
Rusu a fost arestat pe 13 septembrie 2004, în orașul Calama, după ce autoritățile au descoperit aproximativ 1.900 de pachete compacte de clorhidrat de cocaină disimulate în plafonul unui camion. În urma acestui incident, pe 6 iulie 2006, Rusu a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru trafic de droguri ilicite.
În 2009, Tribunalul din Colina, Chile, a majorat pedeapsa lui Rusu la 25 de ani de închisoare, după ce românul a fost găsit vinovat de trafic de droguri și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni. Conform publicației latercera.com, Rusu a făcut parte dintr-o bandă de cinci persoane, care au primit condamnări însumând 75 de ani de închisoare.
Procesul, care a durat aproape două luni, a adus în fața instanței o serie de dovezi, inclusiv interceptări telefonice, care au demonstrat că Rusu a continuat să conducă activitățile bandei din închisoarea Colina II, unde fusese încarcerat în 2004 pentru un alt transport de peste o tonă de cocaină.
În 2021, Curtea de Apel Cluj a aprobat cererea de transfer a lui George Rusu în România, pentru a-și continua executarea pedepsei în țară.