în rândurile de faţă însă îmi propun să răsfoim împreună, stimaţi cititori, căteva aspecte ale luptelor de atunci aşa cum se oglindesc ele în documenetle vremii...Jurnalele de operaţii ale diferitelor unităţi militare române reţin evenimente care atestă vitejia armatei române şi a aliaţilor, dar şi bucuria locuitorilor din localităţile ardelene care i-au primit pe eliberatori cu o bucuria neţărmurită . în 10 octombrie 1944, în jurnalul de operaţii ale Regimentului 9o infanterie se notează: “La ora 14 se trece cu avangarda frontiera (linia de demarcaţie trasată prin Diktatul de la Viena în 1940). Urmărirea continuă. Ungurii fug şi părăsesc pământul stăpânit prin furt.
Ostaşul nostru, plin de curaj, văzându-se pe pământul la care de 4 ani se gândea, îşi înmulţeşte forţele şi, cu toate că de 3 zile luptă continuu, totuşi nu-i dă voie inamicului să se oprească. îl ţine din scurt şi astfel intră triumfător în PRIMA COMUNĂ ELIBERATĂ de sub jugul unguresc, DESMIR(din hotarul Clujului - n.n.)
La marginea satului, copii, femei, bătrâni, căci pe tinerii i-au luat ungurii la oştire, toţi au ieşit înaintea ostaşilor. Fluturau din drapele româneşti scoase din cine ştie ce ladă şi, în razele soarelui, totul părea în sărbătoare.”
Sau să cităm din comunicatul Marelui Stat major privind eliberarea oraşului Cluj şi a altor localităţi din centrul Transilvaniei: “în Transilvania de centru, trupele române, în legătură cu cele sovietice, au continuat înaintarea victorioasă cu toată rezistenţa inamicului şi cu toate greutăţile întâmpinate din cauza terenului desfundat. Forţele aliate, împreună cu trupe române de “vânători de munte”, au dezrobit capitala Ardealului - Clujul, şi au pus stăpânire pe înălţimile de nord şi nor-vest de oraş. La est de Cluj s-a trecut Someşul Mic, ocupându-se la înălţimile la est de Someşeni, nodul de cale ferată Apahida. Au fost dezrobite, de asmenea, numeroase localităţi, printre care şi Cămăraş, Mociu, Căianu, Bărăi, (10 km. sud de Bonţida) şi Ineul de Mijloc.(...).
Eliberarea Clujului a fost salutată de numeroase personalităţi politice ale vremii, între care şi de Titel Petrescu preşedintele P.S.D. de atunci, şi de Lucreţiu Pătrăşcanu, ministru de stat (la justiţie n.n.) care afirmase că: “Armistiţiu de la Moscova a fost asugurate drepturile poporului român asupra Transilvaniei” (..). Şi că: “Sângele vărsat pe Dealul Feleacului de eroii sovietici şi români este rodul luptei comune”. Iar dacă răsfoim presa vremii constatăm marea sărbătoare de la Cluj, dar o sărbătoare umbrită de sacrificiul inutil al celor 11.000 de soldaţi români, căzuţi, cu căteva zile mai înainte, puşi să cucerească cu piepturile lor cota înaltă a unui deal abrupt din Oarda de Mureş,-din ordinul mareşalulii Malinovski, obiectiv ce oputea fi cucerit-după opinile specialiştilor- şi doar printr-o încerecurire care ar fi tăiat imanicului căile de aprovizionare cu muniţie şi alimente; sau bombardarea cuibului de mitraliere inamice, de la cota respectivă, cu branduri.
Dar, adevătata sărbătoare a avut loc ceva mai târziu când Majestatea sa Rgele Mihai I şi dr. Petru Groza, primul ministru de atunci, au vent la Cluj ca să preia, simbolic, administraţia românescă în, capitala de suflet a românilor din Transilvania, dar şi a minorităţilor entice care trăiesc aici.
