ANALIZA CUPEI MONDIALE: Trecerea în semifinale

Olanda a eliminat Brazilia, pe merit, la capătul unui meci complicat.

La început echipa sud-americană a luat conducerea, prin golul inteligent al lui Robinho, la o desincronizare a apărătorilor centrali olandezi. Se pare că accidentarea, cu puţin înainte de meci, a lui Matthesen a creat o problemă care s-a repercutat în incapacitatea olandezilor, în prima repriză, de a-şi organiza atacuri în stil propriu.

Olandezii s-au repezit într-un joc englezesc, cu centrări lungi, uşor de contracarat de apărarea braziliană, şi cu greşeli elementare (mai ales la Kuyt şi Van Persie). După pauză Brazilia, conducând pe tabela de marcaj, a jucat infatuat şi a pierdut repede iniţiativa.

 

O eroare a lui Julio Cesar a permis egalarea, ceea ce a încurajat olandezii să atace. Roben, Sneijder, Van Bommel şi-au dovedit clasa şi şi-au creat numeroase ocazii, dintre care una a fost fructificată. Brazilia a jucat dur, măcar prin Bastos şi Felipe Melo, ceea ce a atras eliminarea justificată a ultimului şi schimbarea primului. Brazilia nu a mai putut echilibra meciul, iar Olanda, cu cel mai bun lot la acest turneu final, merge mai departe. Pe brazilieni i-a pierdut, evident, infatuarea, care s-a văzut în mai multe rânduri: superficialitatea lui Kaka, neconcentrarea lui Julio Cezar şi nesăbuita lovitură a lui Felipe Melo, aplicată lui Roben.

 

Uruguay-ul a jucat mai închegat, cu atacuri iscusit organizate, şi a avut mai mult dominarea în meciul cu Ghana. Aceasta a oferit un fotbal plăcut, cu o bună ştiinţă a jocului. Atacul nu a avut însă limpezime, dar portarul Kingson a avut intervenţii salutare. Muntari, respectiv Forlan au marcat goluri memorabile. Accidentarea lui Lugano, stâlpul apărării uruguayene, a dezavantajat vizibil echipa sud-americană.

 

Meciul a fost împins în prelungiri, ca urmare a rezistenţei apărării uruguayene la atacurile pline de voinţă ale echipei ghaneze, carenţelor la finalizare ale acesteia şi replicii uruguayene, totuşi fără rezultat pe tabela de marcaj. La loviturile de penalty, pentru departajare, Uruguay-ul a obţinut câştig de cauză şi o victorie meritată care duce echipa lui Forlan şi Suarez în semifinale. Păcat că unul din cei mai buni atacanţi din lume, Suarez, nu va mai juca în semifinală, fiind eliminat în acest meci conform unui regulament greşit (jucătorul care produce penalty este şi eliminat!).

 

în articole anterioare am arătat că Germania este cea mai funcţională echipă de la campionatul mondial, jucătorii, bine pregătiţi tehnic şi experimentaţi tactic, subordonându-se, prin ideea de joc asumată, funcţionării cu randament a echipei. Argentina, am spus, este cea mai galonată echipă, dispunând de un mănunchi de celebrităţi pline de talent. în meciul din sferturile de finală Germania a zdrobit Argentina (scor 4 la 0). Cum se explică?

 

A fost o diferenţă crasă, evidentă, de concepţie. Dispunând de un antrenor competent, Löw, Germania a pregătit minuţios jocul cu câteva măsuri simple: asumarea iniţiativei în teren; flexibilizarea organizării, încât toţi jucătorii să fie prezenţi şi în apărare şi în atac, după nevoile de pe teren; “prinderea” lui Messi într-un pătrat de patru jucători; efortul în plus, încât mereu cineva să fie liber la faza respectivă; atacarea cu mingi pe jos în faţa unei apărări care face gafe. Iar aceste măsuri au dat rezultate. Argentina nu a periclitat des poarta germană, iar când a făcut-o, şuturile au fost imprecise.

 

De partea argentiniană s-a văzut un antrenor, Maradona, care are la dispoziţie jucători extraordinari, cu care nu a ştiut ce este de făcut. El a mizat greşit doar pe inventivitatea individuală a jucătorilor. Or, aceasta, atunci când nu se transformă în inovaţii ale unei echipe, nu este totul. în fapt, celebrităţile Messi, Higuain, Mascherano au fost mediocrii jucători ai zilei. Meciul a arătat clar diferenţa dintre competenţă şi diletantism, dintre organizare eficace şi mofturi ale unor individualităţi, fie ele şi încărcate de celebritate. în termenii psihologiei clasice, dintre pricepere şi iscusinţă: nu mai este posibilă pricepere fără concepere, iar simpla iscusinţă nu mai rezolvă probleme.

 

Spania a învins mult mai greu decât ne-am aşteptat tot mai elocventa echipă a Paraguay-ului. Cronologic, doar nerecunoaşterea de către arbitri a golului valabil înscris de N. Valdez şi ratarea penalty-ului de către Cardozo au ferit echipa spaniolă de un dezastru. David Villa a fost singurul spaniol care a contat în atac, până la introducerea, fericită, a lui Fabregas şi Pedro (Torres rămânând şi acum figurant). Iar în apărare Puyol şi Pique au făcut greşeli în faţa unor atacuri inspirate ale paraguayenilor. Doar golul marcat cu pricepere de David Villa, într-un final echilibrat, a salvat onoarea unei echipe care are, poate, cea mai mare capacitate de a controla jocul prin pase. Spaniolii sunt, însă, încurajaţi, iar această capacitate va conta.