Adrian Marino, din nou în actualitate

Adrian Marino, din nou în actualitate
Iată, un nou volum dedicat lui Adrian Marino vede lumina tiparului graţie profesorului univ. dr. Aurel Sasu şi, desigur, editurii Eikon (editor - poetul şi directorul editurii, Vasile George Dâncu): “Cultură şi creaţie”.

Suntem, de fapt, în faţa unui valoros act de cultură care vine să completeze cunoaşterea celui care a fost Adrian Marino, iniţiatorul volumului adunând toate cele circa 100 de texte, publicate de critic în anii tinereţii, mai exact între 1939 - anul debutului - şi 1947. O restituire care prefigurează savantul de mai târziu, scrupulos şi neobosit explorator aplecat asupra tuturor izvoarelor unei teme, plecând de la premiza că numai astfel se pot trage concluzii cât mai apropiate de adevăr.

 

O restituire ce confirmă gânditorul cu bătaie lungă în cultura română, cel care, apoi, la vârsta senectuţii, a trasat a treia alternativă judicioasă sub genericul: “Europa acasă”. în “Cultură şi creaţie”, ediţie îngrijită, cum spuneam, de profesorul Aurel Sasu, sunt reluate textele - studii, articole şi eseuri - publicate de Adrian Marino între anii amintiţi în Revista Fundaţiilor Regale, Kalende, Jurnalul literar, Universul literar etc., tânărul de atunci vădind o preocupare permanentă pentru mişcarea literară din epocă, la care se aliniază cu tot elanul vârstei - avea 18 ani la debut - neezitând să-şi spună opinia tranşant şi “calificată”, anunţând omul care, mai târziu, a editat cărţi “sub specia eternităţii”. într-un cuvânt - subliniază profesorul Aurel Sasu - “om de gust clasic, apologet al exemplarului şi al adevărurilor morale intangibile.”

 

Multe dintre aceste pagini le guşti şi astăzi, chiar dacă eşti străin de epoca respectivă, pentru că ele emană parfumul anilor respectivi, atmosfera de atunci o simţi profilată în fundalul scrierilor sale. Aşa sunt textele dedicate lui G. Călinescu şi “Istoriei literaturii române de la origini şi până în prezent”, dar mai ales portretul pe care îl face scriitorului şi criticului în care descoperă talente de artist ce-şi cântă sieşi, la vioară, muzică clasică.

 

Interesante sunt toate textele, precum “Arta, esenţă neînţeleasă”, “Spiritul modern şi ideile literare ale Antichităţii, “Spiritul creaţiei”, “Huliganismul cultural”, “Joc şi sinceritate în artă”, “Banalităţi moderne” etc. Iar din cartea lui Lovinescu, “T. Maiorescu şi posteritatea lui critică”, reţii mirat fraza finală: “Apelurile lui E. Lovinescu adresate doar spiritelor critice şi mature n-au avut însă vreo urmare deosebită, doar un ecou, mai degrabă baroc, în presa ardeleană, unde s-a produs focul bengal (excepţional spus! - n.n.) al unui manifest iscălit de un grup de publicişti obscuri şi gălăgioşi.

 

Este însă vorba doar de nişte tineri infatuaţi, sectari şi mediocri, care nu au intrat în nici un caz în previziunile grave ale lui Lovinescu. Ghicim uşor că Marino se referă la “Cercul de la Sibiu”, aşa cum îi apărea el atunci tînărului critic de la Bucureşti, căruia vârsta i-a jucat o festă, deoarece ştim azi că toţi tinerii din acel “Cerc de la Sibiu”, Radu Stanca, I. Negoiţescu, Ovidiu Cotruş etc., s-au validat în timp ca scriitori valoroşi.

 

Dar câte nu s-ar mai putea spune despre acest volum?! Atractiv şi prin alte titluri,  precum “Etica lui Tudor Arghezi”, “Ce este un scriitor?”, “Procesul lui Hasdeu”, “între critică şi Universitate” etc., astfel că, citindu-l, lectorul avizat şi de bună-credinţă va găsi deosebite satisfacţii spirituale. Datorită acestui volum, bibliografia marelui critic de idei poate fi de acum cunoscută de un public cât mai larg, ea intrând în patrimonul de aur al literaturii şi culturii române. Vor, nu vor detractorii lui Adrian Marino, care prin chiar reacţia de iritare şi indignare avută la apriţia memoriilor arată că, de fapt, s-au recunoscut fără tăgadă în aprecierea ce o făcea marele scriitor. Paradoxul vieţii culturale de la noi!

 

Comenteaza