Video Incident în Cluj: un tânăr pe ATV a vrut să ocolească traficul, dar a ajuns în șanț după ce s-a izbit de un copac. "Stan și Bran la volan"
- Scris de Ziua de Cluj
 - 28 Aug 2025, 10:42
 - Eveniment
 - Ascultă știrea
 
                                    Un incident neobișnuit a avut loc recent pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca, în apropierea unui centru comercial.
Un tânăr aflat pe un ATV, aflat în mijlocul aglomerației din trafic, a ales să urce pe trotuar pentru a-și continua drumul.
Vehiculul a rulat câteva zeci de metri printre pietoni și obstacole, însă manevra s-a încheiat brusc.
Conducătorul a pierdut controlul și a ajuns într-un șanț de pe marginea drumului după ce s-a izbit de un copac.
Momentul a fost filmat de un participant la trafic, iar imaginile au fost distribuite pe rețelele sociale, unde au stârnit numeroase reacții ironice și comentarii amuzate.
- "Stan și Bran la volan";
 - "Când doar CREZI că ȘTII o scurtătură";
 - "Vreau să cred că este regizat, nu cred că există așa ceva".
 











                        
                        
                        
                      