HAOS pe aeroporturile din Europa. Zboruri anulate, întârzieri și cozi imense / Care este situația la Cluj

HAOS pe aeroporturile din Europa. Zboruri anulate, întârzieri și cozi imense / Care este situația la Cluj

Deja sute de zboruri au fost anulate, întârziate sau au suferit modificări pe mai multe aeroporturi din Europa, în ultimele săptămâni. Nici Aeroportul din Cluj n-a fost ocolit de aceste probleme.

Odată cu terminarea pandemiei de COVID, traficul aerian este din ce în ce mai aglomerat pe toate aeroporturile importante, iar motivul principal este legat de lipsa de personal. Pe unele aeroporturi angajații intră în grevă, iar pe altele pur și simplu sunt prea puțini și nu fac față atribuțiilor de zi cu zi.

De exemplu, pe aeroportul Zaventem din Bruxelles, din cauza protestului planificat pe ziua de luni luni şi a grevei la care participă personalul de securitate, timpii de aşteptare devin un coșmar pentru călători.

De asemenea, chiar în urmă cu o zi, pe Aeroportul Henri Coandă din București, oamenii au fost nevoiți să doarmă pe scaunele din sălile de așteptare, fiind nevoiți să aștepte zeci de ore pentru a se îmbarca. Situații similare s-au mai semnalat pe aeroporturi din Londra, Praga, Amsterdam sau Hamburg.

Situația din Europa se răsfrânge și pe Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj

ZIUA de CLUJ l-a contactat pe directorul general al Aeroportului din Cluj, David Ciceo, pentru a afla care este situația pe așa-zisa „Poarta aeriană a Transilvaniei”.

„Avem, din păcate, unu-două zboruri anulate aproape în fiecare zi. Avem trei-patru zboruri care au întârzieri. Se transmit întârzierile de pe aeroporturile mari din Europa. Pe aceste aeroporturi nu există suficient personal. Avioanele sunt folosite la maximum, cu atât mai mult cu cât au întârziat livrările de aeornave pentru companiile aeriene, iar atunci orice defecțiune a unui avion se simte mult mai tare. Acceste întârzieri și efecte se transmit în lanț. 

Traficul a crescut destul de mult în ultima vreme. Lucrăm cu companiile să atenuăm neplăcerile create. Ne pare rău pentru aceste neplăceri ale pasagerilor. Îi rugăm pe pasagerii care au zboruri, mai ales cei care au chartere turistice, să reconfirme cu o zi înainte ora de decolare. Este foarte important acest lucru. Au fost cazuri când s-au modificat orele la aceste zboruri”, a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, David Ciceo. 

Ce face Aeroportul Cluj pentru a evita problemele

„Noi colaborăm cu companiile aeriene și cu agenții de handling. Noi nu avem lipsă de personal. Pentru următorii doi ani avem un program de recrutare și instruire. Ne adresăm viitorului, dar în momentul de față este foarte greu. Întârzierile și anulările de pe Cluj sunt efectul de pe alte aeroporturi din Europa. 

Există o lipsă acută de personal în Europa. La Cluj nu este cazul, pentru că noi am folosit șomajul tehnic și nu am disponibilizat angajați. Și noi avem nevoie de personal în continuare și vom face noi anagajări. Pregătirea noilor angajați durează câteva luni de zile”, a mai explicat directorul aeroportului clujean.

Comenteaza