Florin Gliga: „Digitalizarea sistemului fiscal: Între complexitate și riscul reducerii la absurd”

În România există 11 milioane de contribuabili persoane fizice, ceea ce înseamnă 11 milioane de situații particulare.

La acestea se adaugă 1,8 milioane de persoane juridice și 700.000 de PFA-uri, fiecare reprezentând propriul set de specificități.

Provocarea digitalizării procesului de impunere fiscală constă tocmai în tratarea corectă și rezonabilă a acestui corp de aproximativ 13,5 milioane de contribuabili. 

Fiecare trebuie abordat conform specificului său și situației sale particulare, în raport cu toate normele fiscale și parafiscale. Trebuie luate în calcul sarcini de impunere variabile în funcție de activitate, profitabilitate, praguri de impozitare sau exceptare, deduceri personale sau instituționale.

Iluzia simplificării excesive

Reducerea la absurd a sistemului fiscal în vederea unei digitalizări extinse creează doar o iluzie. Aparent, putem digitaliza cadrul bazat pe normele fiscale generale, în special în ceea ce privește sarcinile stabilite prin vectorul fiscal — un instrument foarte bun pentru gestionarea și stabilirea riscurilor.

Totuși, tratamentul fiscal al fiecărei categorii de venit sau de cheltuială diferă de la o persoană la alta, în funcție de numeroase criterii stabilite prin Codul Fiscal și prin legi speciale, mai ales în zona deducerilor. 

Apar nenumărate variabile:

• Dacă venitul este sau nu impozabil;
• Dacă nivelul venitului depășește sau nu un anumit prag;
• Dacă o cheltuială este strâns legată de activitatea desfășurată.
• Etc…

Prin urmare, reducerea la absurd poate fi doar o metodă de pornire în procesul de supradigitalizare, un impuls, dar nu va fi niciodată suficientă pentru a defini un sistem extrem de complex.

Soluția rămâne digitalizarea, dar fără reducționism.

Este evident că factorul uman nu are capacitatea fizică de a acoperi această complexitate, deci soluția rămâne tot digitalizarea. Însă aceasta nu trebuie realizată prin metode și exemple reducționiste.

Dacă luăm exemplul cel mai simplu — o persoană fizică ce realizează venituri exclusiv din salarii — observăm că taxele au scopuri diferite, chiar dacă sunt colectate într-un cont unic: de la asigurări sociale și de sănătate, la impozit pe venit, deduceri de bază sau excepții pentru situații speciale (boală, handicap, facilități pentru anumite categorii de activitate sau zone protejate).

Fiecare detaliu reprezintă un drept sau o obligație. 

Digitalizarea sistemului trebuie accentuată, însă minimizarea importanței și a complexității acestuia nu rezolvă problema, ci o poate accentua.