Trei zile de doliu în SUA. Drapelele vor fi coborâte în bernă în memoria victimelor COVID-19

Trei zile de doliu în SUA. Drapelele vor fi coborâte în bernă în memoria victimelor COVID-19

Preşedintele Donald Trump a anunţat joi decizia de coborâre în bernă a drapelului SUA de pe toate clădirile federale timp de trei zile (de vineri până duminică), pentru a onora memoria victimelor epidemiei noului coronavirus, informează vineri AFP.

"Voi coborî în bernă steagurile de pe clădirile federale şi monumentele naţionale în următoarele trei zile în memoria americanilor pe care i-am pierdut din cauza coronavirusului", a scris într-o postare pe Twitter preşedintele american.

SUA sunt ţara cu cele mai numeroase decese provocate de COVID-19. Bilanţul morţilor a ajuns la 94.661, conform datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins.

Liderii democraţi din opoziţie, care de la începutul crizei îl acuză pe Donald Trump de lipsă de empatie, i-au cerut acestuia să decidă coborârea în bernă a drapelului atunci când pragul de 100.000 de morţi va fi depăşit.

"Aceasta ar exprima un doliu de care toată lumea din ţara noastră are atât de mare nevoie", au argumentat preşedinta Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi şi liderul minorităţii democratice din Senat Chuck Schumer într-o scrisoare adresată preşedintelui ţării.

Preşedintele Donald Trump a anunţat, de asemenea, că drapelele vor fi coborâte în bernă şi luni, zi în care poporul american celebrează Ziua Memorială, dedicată amintirii soldaţilor americani căzuţi în luptă.

Comenteaza