SUA a depăşit China la cazurile de îmbolnăvire cu COVID-19

SUA a depăşit China la cazurile de îmbolnăvire cu COVID-19

Statele Unite au devenit joi ţara cu cele mai multe cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus din lume, depăşind China şi Italia, iar pandemia COVID-19 continuă să se extindă într-un ritm accelerat, informează AFP şi EFE.

Universitatea Johns Hopkins a indicat că există 82.404 de cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus, în timp ce publicaţia The New York Times menţionează 81.321 de cazuri.

În statisticile oficiale ale Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) figurează un număr de 68.440 de cazuri de îmbolnăvire şi 994 de decese la o populaţie de 326 de milioane de locuitori.

Preşedintele Donald Trump s-a arătat sceptic în faţa acestei situaţii îngrijorătoare, afirmând: "Nu ştiţi care sunt cifrele (reale) în China".

Şi în privinţa deceselor, datele comunicate de Johns Hopkins diferă de cele oficiale, universitatea afirmând că s-au înregistrat 1.178 de victime. Cele mai afectate sunt New York-ul şi statele Washington, New Jersey şi Louisiana.

Conform statisticilor worldometers.info, în SUA se înregistrează în prezent 85.594 de cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus şi 1.300 de decese, în timp ce în China sunt 81.340 de cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus şi 3.292 de decese.

Comenteaza