Primele loturi de vaccin anti-Covid au pornit către țările UE. Câte doze va primi România

Primele loturi de vaccin anti-Covid au pornit către țările UE. Câte doze va primi România
| Foto: profimedia images

Camioanele încărate cu primele doze de vaccin anti-Covid de la Pfizer, au părăsit fabrica din Belgia, miercuri, și se îndreaptă spre cele 27 de țări ale Uniunii Europene.

'Se lucrează acum cu toate forţele pentru a pregăti primele loturi pentru distribuţie', a transmis Pfizer către dpa într-un comunicat.

Acest vaccin anti-COVID-19 este primul care a primit undă verde în Uniunea Europeană şi este fabricat la Puurs, în nordul Belgiei.

'Camioanele sunt pregătite să plece de la fabrica din Puurs astfel încât autorităţile naţionale de sănătate din toată Europa să poată începe campaniile de vaccinare pe 27 decembrie', a indicat Pfizer.

Comisia Europeană a acordat autorizaţie condiţionată de punere pe piaţă a vaccinului, dezvoltat în comun de Pfizer şi BioNTech, în urma evaluării pozitive din partea Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA).

Vaccinul poate fi administrat de acum persoanelor de peste 16 ani din ţările UE, excepţie făcând femeile însărcinate, care vor fi tratate caz cu caz, potrivit EMA.

Pfizer a refuzat să dea detalii despre livrări, invocând 'raţiuni de securitate'.

Potrivit unui jurnalist al agenţiei France Presse, trei camionete frigorifice au părăsit miercuri dimineaţă fabrica din Puurs, între orele 09.00 şi 10.00.

Operaţiunea, care a recurs la mijloacele logistice ale companiei de transport belgiene H. Essers, s-a desfăşurat sub supravegherea poliţiei, câte două maşini escortând fiecare camionetă. Presa a fost ţinută la distanţă.

Comenteaza