Partidul lui Macron a pierdut majoritatea legislativă. A guvernat 5 ani fără opoziție

Partidul lui Macron a pierdut majoritatea legislativă. A guvernat 5 ani fără opoziție
| Foto: https://www.zeit.de/

Alianţa Împreună!, care îl susţine pe preşedintele Emmanuel Macron, s-a clasat pe primul loc în scrutinul parlamentar din Franţa, dar nu va avea majoritate, astfel că Guvernul instalat recent ar putea fi schimbat, iar reformele riscă să fie blocate.

Alianţa Împreună! a obţinut 245 de locuri în Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentului de la Paris, care are în total 577 de membri.

Formaţiunea politică proprezidenţială se situează astfel sub pragul majorităţii de 289 de locuri, potrivit rezultatelor anunţate în cursul nopţii de duminică spre luni de Ministerul francez de Interne.

Până acum, coaliţia proprezidenţială avea majoritate în Adunarea Naţională, astfel că Franța a intrat acum pe un teritoriu neexplorat, iar francezii l-au sancționat duminică pe Emmanuel Macron în turul doi al alegerilor legislative.

Coaliția macronista, ”Ensemble”, va fi în continuare cea care va avea mai mulți deputați decât restul, dar este departe de a forma o majoritate absolută.

După ce a guvernat cinci ani fără opoziție, președintele va fi nevoit să caute compromisuri într-o Adunare Națională cu o opoziție puternică din stânga și extrema dreaptă. Țara are două alternative: fie să învețe cultura consensului, fie să fie condamnată la neguvernabilitate, transmite El Pais

Comenteaza